Muzica

97.000 de oameni au participat la Electric Castle 2015

A treia ediție a festivalului ELECTRIC CASTLE s-a încheiat, oficial, astăzi, la ora 7:00. Menționăm „oficial”, pentru că petrecerea a mai continuat câteva ore, câteva zeci de participanți în festival preferând să amâne cât mai mult momentul despărțirii de domeniul Banffy și să își facă înviorarea de dimineața la „Spuma party”, la Booha Mansion.

97000-oameni-electric-castle-2015

Duminică, ultima zi a festivalului a adus un nou record de audiență în istoria evenimentului. Peste 28.000 de oameni au fost prezenți pentru cel mai așteptat concert al ediției – The Prodigy. Totul a mers ca la carte, show-ul a fost unul complet, lumini, muzică, un sunet copleșitor. Britanicii au demonstrat că sunt veterani ai calității, iar concertul lor a fost la fel de proaspăt și puternic ca întotdeauna, o combinație de hit-uri de peste 20 de ani și piese de pe cel mai recent album al trupei, „The day is my enemy”.
The Cat Empire și-au câștigat aseară câteva mii de fani. Chiar dacă au cântat în deschiderea serii, imediat după Zoli Toth Project, australienii au avut nevoie de doar două piese pentru a face întreaga mulțime să danseze. „Am ajuns pentru prima oară în România după ce am aflat că „The Lost Song”, una dintre piesele noastre pe care nu am promovat‑o niciodată în mod deosebit, era un mare hit aici. Eram curioși cum arată țara care a „adoptat” acest cântec și apoi am vrut să descoperim cât mai mult, de aceea suntem azi la castel, un loc absolut minunat”, declara, ieri, în conferința de presă, Felix Riedl, liderul trupei.
Charlotte Cooper, solista The Subways, a fost cu totul electrizantă, probând ceea ce organizatorii și-au propus să demonstreze cu această ediție: rock-ul sună foarte bine la castel. Un test care va avea multe de spus în compunerea line up-ului pentru ediția de anul următor.
SIGMA, trupa care a monopolizat clasamentele britanice anul trecut, și DUB PHIZIX & MC STRATEGYau închis seara pe Boiler Stage, dar nu și petrecerea, care a continuat mult după micul dejun, la Red Bull Music Academy, unde Woralks a mixat noaptea cu ziua pentru câteva sute de oameni.
ELECTRIC CASTLE 2015 în cifre

  • 97.000 de participanți pentru cele 4 zile de festival
  • 6 scene
  • 150 de artiști
  • 1.000 de oameni în echipă
  • 25 de vendors în food court
  • 10 hectare de festival
  • 7 Power Rangers, 1 Superman și mulți alți super-eroi
  • 1 barcă gonflabilă
  • Infinită distracție!
Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top