Luni seară (11 martie 2013) a început săptămâna One World Romania. În sala plină de la Cinema Patria am pornit să împărţim karma bună spectatorilor din Bucureşti. Am văzut primul film şi i-am ascultat pe copiii din Comunitatea Rahova-Uranus, în concertul tradiţional de început de festival, organizat în colaborare cu la BOMBA. Dacă v-au fost simpatici, vă invităm să susţineţi Comunitatea Rahova-Uranus şi să aflaţi mai multe despre situaţia lor, de aici.
Marţi (12 martie 2013) e şi prima zi plină de One World Romania, ediţia a 6-a. Primul eveniment special al festivalului este proiecţia documentarului Revision, de la Centrul Ceh, ora 12:00. Filmul este proiectat sub egida Anului European al Cetăţenilor 2013 şi spune povestea morţii a doi cetăţeni români, confundaţi de nişte vânători cu animale sălbatice, la graniţa germano-polonă în 1992. După film, organizăm o dezbatere la care vor participa Alin şi Călin Călderar, rudele uneia dintre victime şi Thorsten Geissler, director al Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer. Mai multe detalii, aici.
Seara, avem două proiecţii speciale la Sala „Horia Bernea” a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. De la ora 18:00 prezentăm filmul The Human Scale, realizat de Andreas Dalsgaard. În centrul documentarului se află compania Gehl Arhitects, care oferă consultanţă internaţională în domeniile cercetării şi design-ului urban. După film vă invităm să rămâneţi la o dezbatere despre oraşe în general şi Bucureşti ca un caz particular cu Nicuşor Dan, preşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul şi arhitectul Teodor Frolu.
Începând cu ora 20:30, proiectăm în avanpremieră, documentarul Odessa, în regia lui Florin Iepan. Proiectul a fost prezentat în ediţia 2011 a One World Romania ca work in progress şi a născut încă de pe atunci multe controverse. Astăzi, Iepan revine cu filmul (aproape) gata… Puteţi afla mai multe despre film de aici.