Film

Animusic Night, 9 octombrie

Într-una din cele mai îndrăgite competiţii ale festivalului Anim’est, cea de Videoclip & Advertising, au fost selectate, anul acesta, 14 clipuri publicitare pentru branduri cunoscute ca Unilever, Coca Cola, Cadbury sau Orange România, şi 25 de videoclipuri ale unor artişti precum Bonobo, Arctic Monkeys sau Basement Jaxx. În tradiţia secţiunii competiţionale de până acum, acestea vor fi proiectate în afara cinema-ului, joi, 9 octombrie, la Re:Animation Hub, de la ora 22.00.

rico-super-chef2Do I Wanna Know e piesa lansată de Arctic Monkeys anul acesta de pe albumul AM, iar videoclipul, în care unde sonore prind viaţă şi contur uman, va fi cu siguranţă o prezenţă familiară în competiţie. De la irlandezii We Cut Corners vine videoclipul pentru piesa Best Friend, o animaţie 2D desenată ce surprinde anatomia stării pasiv-agresive, inspirată de protestele recente. Un alt highlight al competiţiei e clipul pentru Bye ByeMacadam, piesa producătorului şi DJ-ului francez Rone, o animaţie alb-negru ce urmăreşte viaţa unei stele, undeva între vis şi halucinaţie cosmică.
Dog Blood, adică Skrillex şi Boys Noize intră în competiţie cu clipul pentru Chella Ride, o animaţie 2D / 3D tripantă în regia lui Golden Wolf, iar compozitorul şi pianistul Carly Paradis înscrie clipul pentru The Hope Of A Favourable Outcome, un zoom infinit şi hipnotizant, creat folosind exclusiv fenachistiscopii din epoca victoriană. Un alt highlight al categoriei e videoclipul piesei lui Bonobo, Cirrus, un film din 1962 despre consumerism, manipulat și post-procesat de Cyriak.
Proiecţia este urmată de un live-act Minus (Daniel Stanciu), unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români din zona improvizaţiei, cu o gamă largă de EP-uri lanate la Arhiva 7 şi Local Records, două labeluri reprezentative pentru scena muzicii electronice româneşti, şi un absolvent al celebrei Red Bull Music Academy.
Biletele vor putea fi achiziționate de pe site-ul eventbook.ro începând cu săptămâna viitoare, precum şi la locaţie, în serile evenimentelor.
Prețul unui bilet la Animusic Night va fi de 15 lei.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top