Special

Bucharest Science Festival, prima editie

bucharest-scince-festival-2013În perioada 25-29 septembrie 2013, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bucureşti) se desfăşoară Bucharest Science Festival, unde publicul se poate întâlni cu oameni de ştiinţă, cărţi şi documentare. La librăria Humanitas de la Cişmigiu vor avea loc prezentări susţinute de oameni de ştiintă, în seria “Magia realităţii”, şi dezbaterea “Ştiinţa în societate: prinţ sau cerşetor”, o discuţie pe marginea politicilor publice şi a instituţiilor care au puterea de a sprijini dezvoltarea în cercetare. Întâlnirile dedicate matematicii, fizicii, biologiei şi disputei dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă îi vor aduce în faţa publicului pe prof. dr. Liviu Ornea, prof. dr. Radu Gologan, prof. dr. Mihai Vişinescu, dr. Victor Bârsan, prof. dr. Mircea Flonta, acad. Octavian Popescu, realizatorul emisiunilor de ştiinţă Radio România Cultural Corina Negrea, coordonatorul colecţiei Cartea de Ştiinţă a editurii Humanitas Vlad Zografi şi redactorul Humanitas Vlad Russo.
Miercuri, 25 septembrie, ora 19.00. PUTEREA NUMERELOR. INCURSIUNE ÎN LUMEA MATEMATICII.
În deschidere va rula filmul documentar Muzica Numerelor Prime (BBC 2005)
Invitaţi:
Prof. dr. Liviu Ornea, Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române
Prof. dr. Radu Gologan, Universitatea Politehnică Bucureşti, cercetător Institutul de Matematică al Academiei Române, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, coordonatorul olimpiadelor de matematică
Moderator: Vlad Zografi
Cărţi Humanitas de la care pornim: Numerele naturii. Ireala realitate a imaginaţiei matematice de Ian Stewart, Îmblânzirea infinitului. Povestea matematicii de Ian Stewart, De ce e frumuseţea este adevărul. O istorie a simetriei de Ian Stewart, Marea teoremă a lui Fermat de Simon Singh,  Este Dumnezeu matematician?de Mario Livio, Cartea infinitului. Scurtă introducere în nemărginit, etern şi nesfârşit de John D. Barrow, Zero.Biografia unei idei periculoase de Charles Seife
Joi, 26 septembrie, ora 18,30Dezbaterea ŞTIINŢA ÎN SOCIETATE: PRINŢ SAU CERŞETOR
Invitaţi
Ferdinand Habsburg, fondator şi managing director Da Vinci Learning
Daniel Funeriu
, dr. în chimie; consilier prezidenţial, Departamentul de Educaţie şi Cercetare, ministru al Educaţiei (2009-2012)
Dumitru Murariu
, dr. în biologie, director general al Muzeului Antipa 
Tincuţa Apăteanu
, CEO şi fondator Asociatia EDUSFERA
Moderator: Vlad Mixich
Vineri, 27 septembrie, ora 19.00. UNIVERSUL ŞI TIMPUL
Invitaţi:
Prof. dr. Mihai Visinescu, departamentul de Fizică Teoretică, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei”
Dr. Victor Bârsan, cercetător ştiinţific, sectia de fizică teoretică Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie NuclearăHoria Hulubei”
Moderator: Vlad Zografi
Cărţi Humanitas de la care pornim: Scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking,  Peisajul cosmic. Teoria corzilor şi iluzia unui plan inteligent de Leonard Susskind, Universul elegant. Supercorzi, dimensiui ascunse şi căutarea teoriei ultime de Brian Green, Big Bang de Simon Singh, Partea şi întregul. Discuţii în jurul fizicii atomice de Werner HeisenbergCum văd eu lumea de Albert Einstein, Teoria relativităţii pe înţelesul tuturor deAlbert Einstein
Sâmbătă, 28 septembrie, ora 17.00. DARWIN ŞI TEORIA EVOLUŢIEI.
Invitaţi
Prof. dr. Mircea Flonta, Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti
Acad. Octavian Popescu, director al Institutului de Biologie al Academiei Române
Conf. dr. Cătălin Vasilescu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, medic chirurg Institutul Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni
Moderator: Vlad Russo
Cărţi Humanitas de la care pornimDarwin şi după Darwin. Studii de filozofie a biologiei de Mircea Flonta, Ceasornicarul orb de Richard Dawkins, De la bacterii la om. Evoluţia lumii viide Ernst Mayr, Un râu pornit din Eden de Richard Dawkins
Duminică, 29 septembrie, ora 17.00. ŞTIINŢĂ ŞI PSEUDOŞTIINŢĂ
Invitaţi:
Acad.  Octavian Popescu, director al Institutului de Biologie al Academiei Române
Corina Negrea, realizator emisiuni de ştiinţă Radio România Cultural
Moderator: Vlad Zografi
Cărţi Humanitas de la care pornim: Adevărul despre medicina alternativă de Simon Singh, Edzard Ernst, De ce cred oamenii în bazaconii de Michael Shermer, Lecţii de vrăjitorie. Ştiinţa şi paranormalul de Georges Charpak, Henri Broch
Programul complet al festivalului este disponibil pe www.BucharestScienceFestival.ro.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top