Festivalul de Film Francofon de la Namur alege în fiecare an 7 tineri cu vârsta între 18 şi 25 de ani, provenind din ţări francofone, pentru a face parte din juriul Emile Cantillon, juriu care are ca sarcină acordarea premiului pentru cel mai bun film de debut aflat în competiţia festivalului.
Pentru cea de a 28-a ediţie a sa, ce va avea loc între 27 septembrie şi 4 octombrie 2013, Festivalul Internaţional de Film Francofon de la Namur alege unul dintre membrii juriului Emile Cantillon în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film NexT. Câştigătorul va fi ales în urma unui concurs de critică de film pe marginea lungmetrajului Toată lumea din familia noastră(regia Radu Jude, România, 2012).
Cei care doresc să participe la concurs trebuie să aibă vârsta între 18 şi 25 ani şi trebuie să fie vorbitori de limba franceză. Concursul este deschis tuturor cinefililor, studiile de specialitate (critică de film) nefiind obligatorii.
Perioada pentru înscrieri şi trimiterea cronicilor: 1 – 11 aprilie 2013 (ora 23:59)
Înscrierile se primesc pe adresa concurs@nextproject.ro, (menţionând în titlu cuvântul Namur). Mailurile trebuie să aibă ataşate formularul de înscriere şi o copie după actul de identitate.
În perioada 1-10 aprilie 2013, la cerere, cei interesaţi vor putea viziona filmul Toată lumea din familia noastră la sediul Festivalului NexT.
Termen-limita pentru trimiterea cronicilor: 11 aprilie 2013 (ora 23:59). Cronicile trebuie redactate în limba franceză şi trebuie să aibă între 2.500 şi 3.000 de caractere (inclusiv spaţii).
Câştigătorul va merge la Namur în perioada 27 septembrie – 4 octombrie 2013 şi va face parte din juriul tânar Emile Cantillon al celei de-a 28-a ediţii a Festivalului Filmului Francofon de la Namur, alături de alţi reprezentanţi ai unor ţări francofone. Cheltuielile de deplasare, cazare şi masă vor fi acoperite de Festivalul de Film Francofon de la Namur.
Mai multe detalii despre Festivalul de la Namur şi despre juriul Emile Cantillon:
http://www.fiff.be/
Câştigătorul concursului NexT, viitor membru al juriului Emile Cantillon, va fi anunţat pe data de13 aprilie 2013, în cadrul Galei de închidere a celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT.
Descarcă fişa de înscriere de aici
Cu exceptia categoriilor de modulele cookie care sunt strict necesare pentru functionarea site-ului, puteti accepta sau refuza utilizarea de module cookie, separat pentru fiecare categorie de module cookie, prin mutarea selectorului de la sfarsitul fiecarui rand de mai jos. De fiecare data cand vi se solicita sa acceptati sau sa refuzati utilizarea categoriilor de module cookie, va oferim informatiile esentiale pe care trebuie sa le cunoasteti pentru a alege: categoriile de module cookie, datele de identificare ale operatorului, daca sunt categorii de module cookie care se refera la module cookie persistente sau de sesiune, daca acea categorie de modul cookie este un modul cookie primar sau un modul cookie tert (cu exceptia modulelor Cookie Strict Necesare [acestea fiind mereu module cookie primare]), si daca datele dvs personale sunt transferate in afara Spatiului Economic European. Odata ce ati acceptat utilizarea de catre noi a categoriilor de module cookie, puteti reveni la alegerea dvs. prin mutarea selectorului la sfarsitul randului respectiv. Accesati aceasta functie in cadrul politicii de confidentialitate a site-ului modulelor cookie.
Mai multe detalii puteți afla accesând pagina politica de confidentialitate