Teatru

Câștigătorii ediției a 10-a a Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent

În perioada 9 – 18 octombrie 2020 a avut loc editia a 10-a a festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, unul dintre cele mai mari, îndrăgite și longevive festivaluri dedicate teatrului independent din România care are drept scop principal promovarea artiștilor independenți și a spectacolelor pe care aceștia le creează.

Premiul special al juriului Edith Alibec

Organizată exclusiv online, timp de 10 zile, ediția specială aniversară Bucharest Fringe a adus în casele spectatorilor 26 de spectacole de teatru independent naționale și internaționale și 16 sesiuni live Artists Talk pe Zoom în care publicul a avut ocazia să dialogheze în direct cu o parte din artiști.

Ne-am bucurat împreună de 47 de ore de teatru și interacțiuni online, 9 spectacole participante în secțiunea „Competiție”, 3 Premiere, 4 spectacole în secțiunea „Best of the Best”, 4 spectacole în secțiunea „Spectacole fără Acasă”, 2 spectacole pentru copii și 4 spectacole invitate din străinătate, acestea din urmă fiind oferite gratuit publicului.

Premiul special al juriului Nicholas Catianis

Juriul de premiere al ediției de anul acesta, alcătuit din actorul Ionuț Grama, regizorul de teatru și profesorul Theodor-Cristian Popescu și directorul festivalului Radu Popescu, a desemnat următorii câștigători:

  • Premiul de Originalitate – echipei spectacolului „Algoritm
  • Premiul Special al Juriului – actorilor Edith Alibec și Nicholas Catianis Jr. pentru contribuția lor în spectacolul „Uitasem

Premiul de originalitate

Ediția de anul acesta este una specială. Cu multe obstacole, incertitudini, asumări riscante, reinventări și soluții de compromis. Ne bucurăm că am reușit să ducem mai departe demersul nostru și să organizăm festivalul în ciuda contextului actual.

Ne dorim să continuăm să realizăm proiecte care să dea o voce artiștilor tineri, aflați la început de drum, artiștilor originali, plini de talent și potențial. Artiștii independenți sunt o categorie vulnerabilă profesional și economic, dar cu un potențial și o valoare uriașă. Ne dorim să îi protejăm cât mai mult pe colaboratorii noștri, să le dăm încredere și speranță, să știe că la Teatrul Apropo au întotdeauna o ușă deschisă și cineva care le stă alături.

Ne ducem mai departe proiectele începute, adaptându-ne contextului. Privim on-lineul nu ca pe o soluție ”de viață” sau ”pe viață” ci ca pe o alternativă viabilă pentru publicuri noi, aflate la distanță.

Felicităm câștigătorii și mulțumim din suflet tuturor artiștilor implicați, co-finanțatorilor care au făcut posibil acest eveniment, partenerilor media și ambasadorilor festivalului care ne-au susținut în comunicare, și nu în ultimul rând publicului care a demonstat că dragostea de teatru topește distranțe și apropie inimi!

 

Parteneri media: Radio România Cultural, Smart Radio, Radio Seven, Revista Avantaje, Revista Unica, Zile și Nopți, LiterNet.ro, IQool, Bookhub.ro, Din dragoste pentru teatru, IQads.

Partener de difuzare: Eventbook.

Partener comunicare: PRagmatIQ Communication.

Organizator: Asociatia Teatrul.ro

Ediția de anul acesta a fost co-finațată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), cu sprijinul Ministerului Culturii.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top