Film

Castigatorii Festivalului International de Film Independent Anonimul 2020

Publicul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a decis sâmbătă, 15 august, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 17-a ediții: Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, în valoare de 1.000 de Euro, oferit de DACIN-SARA, a fost acordat filmului ÎN NOAPTE, regizat de Ana Pasti, în timp ce Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, în valoare de 1.000 de Euro, oferit de UCIN, a mers către LEAVE OF ABSENCE, regizat de Anton Sazonov (Rusia). KAIMOS, regizat de Sarra Tsorakidis, este scurtmetrajul căruia anul acesta Fundația ANONIMUL i-a acordat Premiul Ovidiu Bose Paștină, în valoare de 1.000 de Euro.

Ana Pasti CreditFoto Livia Maria Sirbu

Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în perioada 12 – 16 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, a reunit în selecția competiției de scurmetrametraj românesc 9 titluri, iar competiția de scurtmetraj internațional 10 filme din Iran, SUA, Danemarca, Vietnam, Polonia, Rusia, Singapore, Spania şi Lituania. Selecția ambelor competiții a fost realizată de criticul de film Ionuț Mareș.

Sarra Tsorakidis CreditFoto Livia Maria Sirbu

Programul festivalului a fost completat cu cele mai noi lungmetraje de ficțiune și documentare românești, filme care încă nu au fost lansate în cinematografe, cum sunt MALMKROG al lui Cristi Puiu și ACASĂ, în regia lui Radu Ciorniciuc, filme ale căror premiere au fost amânate la instaurarea stării de urgență din primăvara acestui an, precum 5 MINUTE, în regia lui Dan Chișu și IVANA CEA GROAZNICĂ, în regia Ivanei Mladenović, sau filme apreciate de public și în marile festivaluri internaționale precum COLECTIV, documentarul lui Alexander Nanau.

Anton Sazonov CreditFoto Livia Maria Sirbu

Spectatorii ANONIMUL IIFF au putut vedea în premiră națională, în deschiderea festivalului, THE FATHER, debutul în lungmetraj al dramaturgului Florian Zeller, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman, care a beneficiat doar de premiera internațională la Sundance, și care urmează să intre în cinematografele din întreaga lume atunci când acestea se vor redeschide.

Miruna Berescu CreditFoto Livia Maria Sirbu

Ediția din acest an a festivalului s-a desfășurat în condiții speciale, impuse de pandemie, cu un număr restrâns de spectatori la fiecare proiecție, și măsuri de distanțare fizică. Printre invitații speciali ai evenimentului s-au numărat regizorul Dan Chișu, actrița Diana Cavallioti, producătoarea Anamaria Antoci, jurnalista de investigație Mirela Neag, precum și realizatorii scurtmetrajelor românești: Alina Șerban, Ana Pasti, Andrei Răuțu, Claudiu Mitcu, Lucia Chicoș, Sarra Tsorakidis, și actorul Cristian Robe. Prezentatorul celei de-a 17-a ediții ANONIMUL IIFF a fost actorul și muzicianul Alex Ștefănescu.

Silva prezintă ediția a 17-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara și Uniunea Cineaștilor din România.

Sponsori: FedEx, IT Smart Distribution
Parteneri principali:  Green Village, Green Dolphin Camping
Parteneri: Navrom Delta, iCover, Evergreen Concept, Film Festival, Memento Bus, Coca-Cola, Costa Coffee, Via Viticola, The Famous Grouse, Pro Formula, J’ai Bistrot București, Eventbook.ro

Văzut de Radio Guerrilla
Parteneri media: News.ro, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Liternet, Lifecouching by Gojira, Munteanu Recomandă

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top