Carte

Cea de a VI-a editie a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti – FILB, 2013

filb2013În mai puțin de o săptămînă, în Bucureşti, va avea loc cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) – Re-Writing the Map of Europe –, un proiect independent, iniţiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu.
Ediţia din acest an prilejuieşte iubitorilor de literatură din Bucureşti întîlnirea cu nume importante ale literaturii contemporane, din Marea Britanie (Sarah Dunant), Israel (Zeruya Shalev, Eyal Megged), Croaţia (Marinko Koščec, Robert Perišić), Ungaria (Andrea Tompa), Serbia (Srđan Srdić), Jamaica (Kei Miller) şi România (Corina Sabău, Marin Mălaicu-Hondrari,Andrei Dósa, Adrian Schiop), într-o serie de evenimente care vor avea loc atît la Clubul Ţăranului din cadrul MŢR (în serile de 4, 5 şi 6 decembrie 2013), cît şi la librăriile Cărtureşti şi Humanitas Cişmigiu (pe 3 decembrie 2013), la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti (pe 5 decembrie 2013) şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române (pe 6 decembrie 2013).
„Dacă ne-am propus ceva în legătură cu festivalul nostru «de buzunar», a fost să construim un loc unde scriitorii să se simtă bine. Să se simtă cu adevărat bine, să reţină Bucureştiul ca pe acel oraş unde vrei să revii cu drag. FILB a fost locul şi bucata de timp în care am reuşit să facem cîteva sute de oameni să vibreze în faţa unui scriitor, ceva cu totul şi cu totul diferit de o lansare clasică de carte. Am început ca nişte amatori şi cred că am reţinut din acel amatorism partea bună, adică entuziasmul, lipsa oricărei blazări. Pentru mine, FILB va rămîne un spaţiu sacru, o felie din decembrie cînd văd aceleaşi chipuri pe care se citeşte aşteptarea. O aşteptare care ne obligă pe noi să dăm ce e mai bun. Cîteodată ne-a ieşit, iar cînd nu s-a întîmplat, am fost iertaţi cu generozitate”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, preşedintele FILB.
Prima seară de lecturi publice şi de dezbateri de la Clubul Ţăranului, pe 4 decembrie 2013, ora 18.00:
– Sarah Dunant – romancieră, critic literar şi realizatoare de emisiuni radio-TV, una dintre autoarele britanice care se bucură de un succes răsunător atît în Europa, cît şi în SUA,
– Zeruya Shalev –  cea mai cunoscută şi apreciată scriitoare israeliană a momentului, ale cărei romane au fost traduse şi publicate de cele mai importante edituri din Europa,
– Andrea Tompa – scriitoare şi critic de teatru, „Andrea Tompa nu e doar cel mai bun critic de teatru din Ungaria, ci şi o scriitoare «transilvană» unică” (Iulia Popovici),
– Eyal Megged – unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi jurnalişti din Israel, editorialist important la cunoscuta publicaţie Haaretz.
A doua seară de lecturi publice şi de dezbateri de la Clubul Ţăranului, pe 5 decembrie 2013, ora 18.00:
– Marinko Koščec – considerat stilistul incontestabil al literaturii croate,
– Srđan Srdić – editor al festivalului Kikinda Short şi unul dintre cei mai apreciaţi tineri autori de proză scurtă din literatura sîrbă contemporană,
– Marin Mălaicu-Hondrari – unul dintre cei mai apreciaţi tineri scriitori români, poet şi prozator ale cărui cărţi sînt primite cu entuziasm atît de critică, cît şi de public,
– Corina Sabău – prozatoare de un rafinament deosebit, invitată a festivalurilor europene de literatură şi deja un nume  consacrat în scenaristica de film.
Ultima seară de lecturi publice şi de dezbateri de la Clubul Ţăranului, pe 6 decembrie 2013, ora 18.00:
– Robert Perišić – scriitorul pe care Jonathan Franzen îl descria ca pe „o lumină strălucind de inteligenţă şi sclipind de ironie, care ne schimbă imaginea pe care o aveam despre  Croaţia de după război: aceasta nu doar supravieţuieşte, dar şi contează”,
– Kei Miller – un poet şi prozator a cărui voce a devenit, în ultimii ani, inconfundabilă, un adevărat mesager al luminii,
– Adrian Schiop – prozator a cărui literatură a devenit marcă înregistrată, autorul unui roman despre care se spune că ar fi revelaţia anului 2013 în România,
– Andrei Dósa – poet din noua generaţie care, încă de la debut, a făcut senzaţie prin rafinamentul şi luciditatea unei scriituri ce-l individualizează pe  scena literară românească.
Ediţia din 2013 a Festivalului a fost posibilă cu sprijinul unor oameni şi al unor instituţii. FILB a fost unul dintre proiectele care au strîns bani pentru organizare la prima ediţie a Swimathon Bucureşti. În vară, Vasile Ernu (organizator), regizorul Thomas Ciulei şi Andra Cărbunaru (Librăria Bastilia) au înotat pentru FILB, reuşind să atragă zeci de susţinători şi banii necesari cumpărării unui bilet de avion.
Mai apoi, în lista susţinătorilor FILB, cel mai important festival internaţional de literatură, independent, din România, s-au înscris o serie de instituţii private şi publice.
Pentru prima dată în istoria sa, FILB a reuşit să atragă de partea sa doi sponsori. Casa de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii a fost prima instituţie care a decis să se implice  în susţinea acestei ediţii a FILB, devinind astfel primul sponsor oficial al Festivalului.
„Este lăudabilă încrîncenarea cu care, an de an, organizatorii FILB îşi propun să ofere publicului din România creaţiile literare ale unor artişti contemporani, scriitori consacraţi de la noi şi din străinătate. Am fost impresionaţi de dedicarea acestor oameni şi ne-am regăsit în demersul lor cultural. Vrem să sprijinim talentul şi creativitatea, să susţinem performanţa exprimată sub orice formă şi în orice domeniu iar FILB 6 este unul dintre proiectele care răspunde acestor obiective”, ne-a declarat Alina Pintică, Chief Marketing and Communication Officer al firmei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii.
Următorul gest de solidaritate cu FILB a venit din partea Fiterman Pharma.
„Ne-a plăcut proiectul încă de la început, de-acum 6 ani. Ne-a plăcut entuziasmul Oanei, motivaţia lui BAS şi mai ales tenişii roşii ai lui Marc. Aşa că, în acest an, ne-am luat inima-n dinţi, lecturile la zi şi  mergem la FILB. Şi cu siguranţă vom veni şi la anul. Nouă, celor de la Fiterman Pharma, ne plac la nebunie proiectele inedite şi oamenii pasionaţi de ceea ce fac.” (Raluca Mâţă, Brand Manager, Fiterman Pharma)
Şi, tot pentru prima dată în istoria sa, FILB a făcut posibil un schimb cultural, prin intermediul unui parteneriat semnat cu Uniunea Scriitorilor din Croaţia: prozatorii români Radu Pavel Gheo şi Răzvan Petrescu au fost invitaţi la Zagreb, iar scriitorii Robert Perišić şi Marinko Koščec vin la FILB 6, cu sprijinul Centrului Naţional al Cărţii din cadrul ICR.
Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), un proiect iniţiat de Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu şi realizat, din 2012, într-o echipă de 4 organizatori (alături de Ioana Gruenwald), este un proiect independent care a debutat în octombrie 2008. Un eveniment internaţional dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti şi care îşi propune să aşeze Bucureştiul pe harta festivalurilor internationale de literatură europene. Încercăm să rescriem harta culturală a Europei, prin întîlniri, ce includ lecturi publice, dezbateri şi dialog cu cititorii, între scriitorii români şi invitaţii din străinătate. Diversitatea este conceptul ce stă la baza teoretică a întîlnirilor, intenţia noastră fiind aceea de a deconstrui ideea preconcepută că un trecut aşezat sub circumstanţe istorice asemănătoare va da naştere unor produse culturale identice.
FILB este, astăzi, cel mai important festival internaţional de literatură, independent, din România.
Ediţia a VI-a – PARTENERI PRINCIPALI: British Council, ArCub, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Centrul Naţonal al Cărţii, Institutul Maghiar, Ambasada Israelului în România, ICR, Clubul Ţăranului, Muzeul Literaturii Române, Cărtureşti, Traduki
SPONSORI: Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, Propolis C
PARTENERI: Monitorul Oficial, Editura Tracus Arte, Editura Polirom, Editura Humanitas Fiction, Editura Cartea Româneasca, Ambasara Croaţiei în Romania, Dacia, Shift
PARTENERI MEDIA PRINCIPALI: Digi 24, TVR2, Europa FM, Hotnews, Radio România Cultural, Hyperliteratura, Bookaholic
PARTENERI MEDIA: Observator cultural, stiriletvr.ro, Bună dimineaţa, Bucureşti!, BookMag, Dilema Veche, Semne bune, Literatura de azi, Şapte seri, 121.ro, Agenţia de carte, infocarte, Societate şi cultură, Accente, LiterNet

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top