Film

Cinemateca de vară Astra Film

Ileana-Stanculescu-la-Astra-FilmDouă proiecţii speciale în plin sezon estival.
De câţiva ani încoace, ziua de joi în oraşul Sibiu este zi de Cinematecă! Proiecţiile speciale revin în plin sezon estival la Cinemateca Astra Film.
Joi, 1 august 2013, de la ora 18 fix, va fi proiectat filmul “Noosfera” din selecţia oficială AFF 2012, răsplătit cu Premiul „Realităti Româneşti”. Primul pas important pentru succesul unui film documentar este găsirea unui subiect interesant şi a unui personaj capabil să absoarbă atenţia publicului. Realizatorii au reuşit şi una şi alta. Ileana Stănculescu şi Artchil Khetagouri suprind portretul excentricului profesor de sociologie, Nicolae Dumitru, care crede că dragostea adevărată este posibilă. Teoria lui se bazează pe cercetare ştiinţifică şi pe propriile predicţii asupra viitorului. Personajul este urmărit pe puntea fragilă dintre profesie şi familie, iar teoria pe care o susţine în faţa studenţilor săi este contrazisă de eşecul căsniciei sale.
Joi, 8 august 2013, tot de la ora 18, din selecţia oficială AFF 2011, va fi proiectat documentarul  ”Singur acasă – o tragedie românească”. Filmul spune povestea a peste 350.000 de copii români, rămaşi singuri acasă, după ce unul dintre părinţi sau chiar ambii au plecat la muncă în străinătate. Această realitate sensibilă a României a stârnit interesul multor documentarişti, în ultimii ani fiind realizate tot mai multe filme pe această temă. Ionuţ Cărpătorea se apropie de zona cea mai trepidantă a subiectului şi urmăreşte cazul a trei copii care s-au sinucis după ce părinţii au plecat în Occident după venituri mai mari si mai rapide. Înăbuşiţi de tragedia care s-a aruncat asupra lor, părinţii celor trei copii îşi deschid sufletul în faţa camerei de filmat.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top