Teatru

D’ale noastre – Caragiale via Caciuleanu in deschiderea Festivalului National de Teatru

În mai puțin de o lună, 32 de spectacole grupate în 6 secțiuni vor fi prezentate pe 9 dintre scenele capitalei! Mai importante decât cifrele sunt însă, firește, lumile ficționale propuse publicului la această ediție, toate având șanse să se înscrie sub zodia acelui teatru „viu, cald, fierbinte” pe care și-l dorea Caragiale și pe care-l așteaptă, în cele din urmă, fiecare spectator.
Festivalul Național de Teatru va începe, de altfel, pe scena care poartă numele dramaturgului celebrat în 2012. Vineri, 26 octombrie, la ora 18, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București va fi prezentat D’ale noastre, spectacol ieșit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – chiar și pe cei familiarizați cu universul inclasabil al lui Gigi Căciuleanu. Dansat de tineri actori, membri ai Companiei „Gigi Căciuleanu Romania Dance”, D’ale noastre întrupează un vis mai vechi al coregrafului de origine română, rescriind în insolitul limbaj al „teatrului coregrafic”, pe care el îl practică, tipologii și relații definitorii pentru opera lui Caragiale. Spectacolul este realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” (sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”) şi de Fundaţia „Art Production”, cu sprijinul JTI şi al Bibliotecii Naţionale a României.
Vă prezentăm programul reprezentațiilor care vor avea loc între 26 octombrie și 4 noiembrie în următoarele spații: Teatrul Național București, Opera Națională București, Teatrul Odeon, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Metropolis, ArCuB, Teatrul ACT, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Club „La Scena”.
Festivalul Național de Teatru are la această ediție și un website nou: www.fnt.ro, adresă la care vă invităm să consultați programul spectacolelor, completat și actualizat zilnic, și la care veți găsi, în curând, detalii despre secțiunile complementare: ateliere, conferințe, lansări etc.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top