Muzica

Ediţie aniversară – Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu”

În perioada 24-26 iunie 2016, pentru al X-lea an consecutiv, Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, organizează FIF – Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu” care sărbătoreşte în 2016 ediţia aniversară!

folclor20160

De zece ani, FIF înseamnă spectacole de muzică şi dans din folclorul naţional şi internaţional, o paradă a costumelor populare, spectacole de folclor reinterpretat, târg de meşteşugari, ateliere de creaţie, teatru pentru copii, o secţiune de folclor interpretat de copii, o zonă gastronomică şi multe alte activităţi pentru un public de toate vârstele.
Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu” se bucură de recunoaştere naţională şi internaţională datorită prezenţei pe scenă, la fiecare ediţie, a peste 2.000 de invitaţi din toate zonele ţării şi ale lumii. Evenimentul este cu intrare liberă şi se adresează publicului român, dar şi turiştilor, care se pot bucura de o experienţă unică, intrând în contact cu diversitatea culturală autohtonă şi internaţională.
În anul 2016 Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu” sărbătoreşte 10 ani de diversitate culturală, cu 10 ansambluri invitate din străinătate: Spania, Irlanda, Bulgaria, Cipru, Italia, Maroc, Republica Moldova, Serbia, Slovacia şi Turcia, 10 minorităţi şi comunităţi, precum maghiară, ucraineană, germană, aromână, ruşilor lipoveni, italiană, turco-tătară, slovacă, rromă, greacă, 10 tineri interpreţi de muzică populară şi 10 ansambluri româneşti.
Retrospectiva Festivalului Internaţional de Folclor
Prima ediţie a Festivalului Naţional de Folclor a debutat cu succes în anul 2007, prezentând în Capitala României tradiţiile şi obiceiurile ţării, 2008 fiind anul în care festivalul şi-a schimbat statutul din festival naţional în Festival Internaţional de Folclor, fiind invitate ansambluri din Serbia şi Peru.
În 2009 am avut parte de o experienţă multiculturală, care a adus pe scenă, pe lângă artiştii naţionali, ansambluri din Republica Cehă, Congo, Marea Britanie. Aplauzele publicului s-au îndreptat în 2010către spectacolele de muzică şi dans ale ansamblurilor din Georgia, Grecia, Mexic, Serbia, Turcia, Ucraina, iar în anul 2011 invitaţii speciali din Bulgaria, Macedonia şi Serbia şi-au prezentat costumele, coregrafia şi ritmurile într-un spectacol de neuitat.
Ansamblurile din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Rusia şi Turcia au scris istoria ediţiei din 2012, prezentând tradiţiile autentice şi apropiind culturile participanţilor. În 2013, alături de artiştii naţionali, ansambluri din Bulgaria, Grecia, India, Republica Moldova şi Serbia s-au adunat să celebreze diversitatea culturală în capitala României, urmând ca ediţia din 2014 să pună în evidenţă tradiţiile româneşti şi specificul popular al ţărilor Bulgaria, Letonia, Serbia, Republica Moldova.
Ultima ediţie a festivalului s-a bucurat de un public de 25.000 de oameni, care au urmărit spectacolele oferite de minorităţi şi comunităţi naţionale, precum şi de ansambluri din India, Armenia, Republica Moldova, Serbia şi Scoţia. De-a lungul celor nouă ediţii ne-am bucurat de prezenţa unor ansambluri din 20 de ţări şi a 20.000 de artişti naţionali şi internaţionali.
FIF10ani
Parada costumelor tradiţionale
Ediţia aniversară va debuta vineri, 24 iunie 2016, de la ora 15:00, cu parada costumelor populare româneşti şi internaţionale pe traseul Piaţa George Enescu (Ateneul Român) – Parcul Cişmigiu (Intrarea Arhivele Statului). La paradă vor participa peste 600 de persoane, ansambluri naţionale şi internaţionale, fanfare, comunităţi şi minorităţi naţionale, publicul fiind invitat să se alăture defilării.
Târgul meşteşugarilor şi zona gastronomică
Festivalul aduce în atenţia publicului arta populară românească şi gastronomia tradiţională în mediul urban. Târgul meşteşugarilor va fi deschis zilnic, între orele 10:00 – 22:00 şi va pune la dispoziţia vizitatorilor o gamă variată de obiecte de artizanat (ceramică, sculpturi în lemn şi os, ţesături, covoare, împletituri din fibre vegetale, articole din piele, instrumente muzicale, icoane, ii, costume, păpuşi, măşti) dar şi preparate culinare diverse (miere, dulceţuri, siropuri, prăjituri de casă, cozonaci, turtă dulce, covrigei, brânzeturi, pâine de casă, plăcinte, scovergi, baclava sau kurtos colacs). Totodată, în cadrul festivalului, va fi amenajată şi o zonă gastronomică, deschisă publicului zilnic, în intervalul 10:00 – 22:00.
Scena Principală
În cadrul festivalului, programul artistic se va desfăşura pe cele două scene amplasate în parcul Cişmigiu, Scena Principală şi Scena de la Fân Zone.
Scena Principală, situată pe peluza restaurantului Monte Carlo, va reuni concerte susţinute de solişti îndrăgiţi – Mioara Velicu, Maria Dragomiroiu şi Ionuţ Ungureanu, Gheorghe Roşoga, Nicoleta Voica şi Monica Anghel, Irina Loghin, Gheorghe Turda şi Dan Helciug, Sava Negrean Brudaşcu, Maria Ciobanu şi Nico, Laura Lavric şi Loredana, Gelu Voicu, Răzvan Rădos, Viorica şi Ioniţă din Clejani, Lavinia Goste, Ovidiu Homorodean, Irina Loghin, Nicolae Furdui Iancu; spectacole de folclor tradiţional ale unor ansambluri naţionale şi internaţionale – „Timişul” din Timişoara, „Burnasul” din Alexandria, „Cindrelul – Junii Sibiului” din Sibiu, „Ţara Vrancei” din Focşani, „Baladele Deltei” din Tulcea, „Romanaţi” din Olt, „Zhar” din Bulgaria, „Rozmarija” din Slovacia, „Chigli de ‘Mbrolo” – din Italia, „Lalapasa Belediyesi Halk Dansalari” din Turcia, „Innova Irish Dance Company” din Irlanda, „Hora” şi Orchestra „Hora neamului” din Republica Moldova, „Taurunum” din Serbia, „Aroussi” din Maroc, „Pastora Galvan” din Spania, „Akrites Yeriou” din Cipru; minorităţi şi comunităţi naţionale, fanfare şi orchestre.
Fân Zonespaţiu dedicat folclorului reinterpretat
În cadrul festivalului, un loc aparte îl are zona neconvenţională – FÂN ZONE, amenajată pentru tinerii dornici de distracţie şi relaxare. Astfel, pe scenă se vor auzi, începând cu ora 17:00, ritmurile de folclor reinterpretat de DJ şi cele trupe din peisajul muzical local şi internaţional, precum: DJ Fanas, Ethnotic Project & Irina Sârbu, Daniel Lazăr Band, Căci Vorba, Jazu, Ad-Hoc, Adda, Cobzality, DJ Danaga, Domino, Ikhaya Band Lite, BaLaKo.
În prima parte a zilei, la FÂN ZONE, sunt aşteptaţi şi cei mici, cu multe surprize, iar cei mari îşi pot alege suveniruri hand-made, prin intermediul cărora vor redescoperi motivele autentice româneşti, reinterpretate într-un mod creativ.
Ateliere de creaţie şi teatru pentru copii
În zona Foişorului, cei mici vor putea desfăşura diverse activităţi recreative pe 24, 25 şi 26 iunie 2016, în intervalul 17:00 – 21:00. Atelierele îi încurajează pe copii să îşi dezvolte spiritul de echipă, să îşi exploreze creativitatea şi să îşi exerseze abilităţile practice. De asemenea, sâmbătă şi duminică, de la 10:30, în zona Foişoului, cei mici pot urmări piesa de teatru Dănilă Prepeleac, spectacolul muzical oferit de cursanţii atelierului creart „Fabrica de Folclor” – coordonat de Lavinia Goste sau diverse momente muzicale şi jocuri interpretate de grupuri de copii.
De 10 ani ne bucurăm împreună de frumuseţea şi unicitatea fiecărei naţiuni! Vă aşteptăm şi anul acesta să ne fiţi alături la ediţia aniversară pentru a avea parte de o experienţă unică, intrând în contact cu diversitatea culturală autohtonă şi internaţională!
Intrarea la toate activităţile din cadrul Festivalului Internaţional de FolclorMuzici şi Tradiţii în Cişmigiueste liberă.

Vineri, 24 iunie 2016
– orele 15:0015:30
Parada costumelor tradiţionale

Participanţi: Ansambluri naţionale şi internaţionale, comunităţi şi minorităţi naţionale, fanfare
Traseu: Piaţa George Enescu (Ateneul Român
) – Calea VictorieiBulevardul Regina ElisabetaParcul Cişmigiu (Intrarea Arhivele Statului)
– orele 10:0022:00
Târg de meşteşugari

– orele 10:0022:00
Spaţiu gastronomic

– orele 17:0021:00
Ateliere de creaţie pentru copii
zona Foişor
– orele 15:3016:00
Reprezentaţii ale fanfarelor în Parcul Cişmigiu

Fanfara „Hudeşti” din Botoşani
Fanfara „Trandafirul” din Calafindeşti, Suceava
Fanfara „Valurile Dunării” din Galaţi
Fanfara din Cosmeşti
Iaşi
Program artistic Scenă PrincipalăSpectacole de folclor autentic
– orele 15:55 -16:14
Minoritatea maghiară „Ordogborda” din Harghita
– orele 16:15 -16:29
Minoritatea ucraineană „Kazacioc” din Suceava
– orele 16:30 -16:44
Minoritatea germană „Korona” din Braşov
– orele 16:45 -16:58
Comunitatea aromână „Dor” din Sarighiol de Deal, Tulcea
– orele 16:59 -17:13
Minoritatea ruşilor lipoveni „Reabinuska” din Tulcea
– orele 17:20 -17:40
Ansamblul „Timişul” din Timişoara
– orele 17:45 -18:35
Prezentarea ansamblurilor din străinătate: Cipru, Republica Moldova, Serbia, Maroc, Spania, Bulgaria, Slovacia, Italia, Turcia, Irlanda
– orele 18:35 -18:55
Deschiderea oficială
– orele 19:00 -19:20
Ansamblul „Burnasul” din Alexandria
– orele 19:25 -19:45
Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava
– orele 19:50 -20:10
Ansamblul „Cindrelul – Junii Sibiului” din Sibiu
– orele 20:20 -22:00
Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de maestrul Marius Zorilă cu Lavinia Goste, Ovidiu Homorodean, Ioana Ardelean, Gelu Voicu, Mariana Zota, Angelica Flutur, Răzvan Rădos, Constantin Lătăreţu şi Ionuţ Urdeş, Grupul celor 10 Violonişti, Grupul celor 10 Naişti, Grupul celor 10 Fluieraşi
Program artistic scenă Fân ZoneSpectacole de folclor reinterpretat
– orele 17:00 -17:45
Dj Fanas
– orele 18:00 -19:00
Ethnotic Project & Irina Sârbu
– orele 19:15 -20:15
Čači Vorba
– orele 20:30 -21:15
Daniel Lazăr Band
Sâmbătă, 25 iunie 2016
– orele 10:0022:00
Târg de meşteşugari

– orele 10:0022:00
Spaţiu gastronomic

– orele 17:0021:00
Ateliere de creaţie pentru copii
zona Foişor
Program artistic scenă FoişorSecţiunea de cântece şi jocuri interpretate de copii
– orele 10:30 -11:20
Spectacol de teatru pentru copii „Dănilă Prepeleac
– orele 11:25 -11:55
Copiii de la Atelierul creart „Fabrica de Folclor
– orele 12:00 -12:30
Ansamblul de Dansuri „Speranţa” şi Studioul Etno – Folcloric „Edera” din Republica Moldova
Program artistic Scenă PrincipalăSpectacole de folclor autentic
– orele 14:45 -15:04
Minoritatea italiană „Siamo di nuovo insieme” din Iaşi
– orele 15:05 -15:19
Minoritatea turco-tătară „Yildirzlar” din Constanţa
– orele 15:20 -15:34
Minoritatea rromă „Doina Dobrogei” din Medgidia
– orele 15:35 -15:49
Minoritatea slovacă „Datelinka” din Bihor
– orele 15:50 -16:04
Minoritatea greacă „Ellas” din Bucureşti
– orele 16:10 -16:40
Ansamblul „Taurunum” din Serbia
– orele 16:45 -17:15
Ansamblul „Akrites Yeriou” din Cipru
– orele 17:20 -17:50
Ansamblul „Hora” şi Orchestra „Hora neamului” din Republica Moldova
– orele 17:5518:15
Ansamblul „Baladele Deltei” din Tulcea
– orele 18:20 -18:40
Ansamblul „Ţara Vrancei” din Focşani
– orele 18:45 -19:15
Aroussi Ensemble” din Maroc
– orele 19:20 -19:40
Ansamblul „Romanaţi” din Olt
– orele 19:45 -20:30
Compania „Pastora Galvan” din Spania
– orele 20:40 -21:50
Viorica şi Ioniţă din Clejani şi Taraful din Clejani
Program artistic scenă Fân ZoneSpectacole de folclor reinterpretat
– orele 17:00 -18:00
Jazu
– orele 18:15 -19:15
Ad Hoc
– orele 19:30 -20:30
Adda
– orele 20:45 -21:45
Cobzality
Duminică, 26 iunie 2016
– orele 10:0022:00
Târg de meşteşugari

– orele 10:0022:00
Spaţiu gastronomic

– orele 17:0021:00
Ateliere de creaţie pentru copii
zona Foişor
Program artistic scenă FoişorSecţiunea de cântece şi jocuri interpretate de copii
– orele 10:30 -11:20
Spectacol de teatru pentru copii Dănilă Prepeleac
– orele 11:25 -11:55
Copiii de la Atelierul creart „Fabrica de Folclor
– orele 12:00 -13:00
Grupul de copii „Mlădiţe Ilfovene” din Clinceni, coordonatori Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
Program artistic Scenă PrincipalăSpectacole de folclor autentic
– orele 14:35-14:45
Uniunea Elenă din România – Ansamblul „Kymata
– orele 14:50 -15:15
Ansamblul „Maria Tănase” din Craiova
– orele 15:20 -15:40
AnsamblulDoina Gorjului” din Târgu Jiu
– orele 15:45 -16:15
Ansamblul „Rozmarija” din Slovacia
– orele 16:20 -16:40
AnsamblulTransilvania” din Baia Mare
– orele 16:45 -17:15
Ansamblul „Chigli de ‘Mbrolo” din Italia
– orele 17:20 -17:50
Ansamblul „Zhar” din Bulgaria
– orele 17:55 -18:09
Ansamblul „Lalapasa Belediyesi Halk Dansalari” din Turcia
– orele 18:15- 19:40
Orchestra „Lăutarii” condusă de maestrul Nicolae Botgros cu Mioara Velicu, Maria Dragomiroiu şi Ionuţ Ungureanu , Gheorghe Roşoga, Nicoleta Voica şi Monica Anghel, Irina Loghin
– orele 19:45- 19:57
Ansamblul „Lalapasa Belediyesi Halk Dansalari” din Turcia
– orele 20:00 -20:30
Innova Irish Dance Company” din Irlanda
– orele 20:35 -22:00
Orchestra Naţională „Valahia” condusă de maestrul Marius Zorilă, cu Gheorghe Turda şi Dan Helciug, Sava Negrean Brudaşcu, Maria Ciobanu şi Nico, Nicolae Furdui Iancu, Laura Lavric şi Loredana
Program artistic scenă Fân ZoneSpectacole de folclor reinterpretat
– orele 17:00 -18:00
Dj Danaga
– orele 18:15 -19:15
Domino
– orele 19:30 -20:30
Ikhaya Band Lite
– orele 20:45 -21:45
BaLaKo
Pentru mai multe informaţii, accesaţi:
www.fifbucuresti.ro // https://www.facebook.com/FIF.MuzicisiTraditiiinCismigiu
Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie
Co-producător: TVR 1
Parteneri: Coca-Cola, ALPAB – Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top