Muzica

Festivalul „Altrerisonanze – de la antic la modern”, la Roma

După o primă ediție de succes, în 2011, Accademia di Romania in Roma și asociația Aliusmodum organizează cea de-a doua ediție a Festivalului internațional „Altrerisonanze – de la antic la modern”, desfășurată între 3 și 10 noiembrie 2013 în capitala Italiei. Inițiat cu sprijinul Institutului Cultural Român, festivalul propune un periplu prin tradiția muzicală a diverselor culturi europene (Italia, Franța, Germania, Austria, Spania și România), din epoca barocă până la începutul secolului XX.
Cu sprijinul mai multor asociații muzicale italiane (Incontri Mediterranei di Orte, Continuo Records, Musicarte La Bottega), festivalul va debuta duminică, 3 noiembrie 2013, într-una dintre cele mai frumoase săli de concerte de la Roma – Oratorio del caravita – cu concertul …das wunderhorn… (Cornul fermecat) al ansamblului Altrerisonanze condus de Andrea Riderelli. În anul in care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Constantin Silvestri, concertul propune o paralelă între influențele populare transilvane ale muzicii compozitorului și dirijorului român (din Suita Dansuri populare românești din Transilvania) până la cele austriece din Simfonia a IV-a de Mahler. Ambele lucrări vor fi prezentate în forma camerală „a parti reali” în primă audiție, varianta orchestrată de Andrea Riderelli. Alături de valoroșii instrumentiști care alcătuiesc ansamblul Altrerisonanze, va susține un recital soprana Angela Bucci.
Cel de-al doilea concert …viaggi musicali… se va desfașura miercuri, 6 noiembrie, în Sala de Concerte a Accademiei di Romania și va fi dedicat barocului european, cu un „concert de concerte” unde flautul traversier, vioara barocă sau clavecinul împreună cu un ansamblu de coarde vor alterna, reunindu-se în celebrul Concert Brandemburgic V 5 de Johann Sebastian Bach. Protagoniști: Pierluigi Tabachin (flaut traversier), Mauro Lopes Ferreira (vioară barocă) și Cipriana Smărăndescu (clavecin), împreună cu ansamblul Aliusmodum.
Ultimul concert …non senza fatiga siam giunti a venti… sărbătorește duminică, 10 noiembrie, tot în Sala de Concerte a Accademiei di Romania, 20 de ani ce se împlinesc de la nașterea clasei de clavecin la Universitatea de Muzică din București, clasă condusă de prof.dr.univ. Ogneanca Lefterescu. Împreună cu Cipriana Smărăndescu, un alt oaspete va fi Irina Năstase, într-un atrăgător program de muzică „galantă” la patru mâini, cu lucrări de Haydn și Mozart.
Detalii suplimentare și program: www.accadromania.it

festival-altrerisonanze-2013

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top