Muzica

Festivalul-concurs Posada Rock anunta editia 2014

Festivalul Posada Rock 2014 se va desfasura anul acesta in perioada 5 – 7 septembrie 2014 pe Stadionul Municipal din Campulung Muscel.

Avatar PosadaAsa cum ne-a obisnuit, Festivalul Posada Rock va ramane si in acest an o rampa de lansare pentru trupele rock tinere, pastrandu-si statutul de festival concurs, dar va oferi publicului si recitaluri cu nume importante ale acestui gen muzical.
Formatiile participante in recital vor fi anuntate progresiv in perioada imediat urmatoare.
In zilele de 5 si 6 septembrie se va desfasura concursul iar in ziua de 7 septembrie va avea loc Gala Laureatilor.
In concurs vor participa maxim 10 formatii, selectate in urma materialelor transmise (detalii mai jos), plus doua formatii care au in componena membrii nascuti sau cu domiciliul in Campulung.
Structura orientativa a celor trei zile de festival va fi urmatoarea:
– Ziua 1: 6 formatii in concurs si 3 formatii in recital
– Ziua 2: 6 formatii in concurs si 3 formatii in recital
– Ziua 3: 5 formatii in gala si 2 formatii in recital/jam session

Fiecare formatie inscrisa in concurs va avea la dispozitie un total de 30 de minute pentru set-up si recitalul propriu-zis. Orice depasire a timpului alocat poate duce la depunctarea sau chiar eliminarea formatiei respective.
Pentru a participa la preselectia pentru concurs, formatiile trebuie sa trimita pana pe 16 august 2014, la adresa de mail posadarock2012@gmail.com:
– cel putin trei piese originale in format MP3,
– minim un material video sau un link catre un material video care sa contina o piesa a formatiei interpretata LIVE,
– CV-ul formatiei (membrii, istoric, palmares, etc.)
– trei fotografii cu formatia la o calitate cat mai buna.
Doar formatiile care vor depune aplicatii complete vor fi admise la preselectie.
Formatiile selectate pentru concurs vor fi anuntate pe 20 august 2014.
Pentru formatiile participante la concurs se asigura cazare pentru membrii formatiei si maxim un insoitor (manager, sunetist, promoter, etc.) si transportul: bilet tren clasa a II-a, bilet autobuz sau combustibil (un autoturism per formatie, max. 7,5L/100 km). Decontul transportului se va face doar la prezentarea biletului, bonului sau facturii aferente.
Jurizarea pentru preselectie va fi facuta de catre un juriu de specialitate. Numele membrilor juriului vor fi facute publice dupa incheierea preselectiei.
Trupele clasate pe primele patru pozitii la concursul din cadrul Festivalului POSADA ROCK 2014 vor fi premiate cu sume in valoare totala de 2000 de euro.
Premiile acordate vor fi urmatoarele:
Marele premiu – 1000 euro
Locul 1 – 600 euro
Locul 2 – 300 euro
Locul 3 – 100 euro 

Un spatiu destinat camparii va fi amenajat in imediata vecinatate a zonei ce gazduieste festivalul. Camparea va fi gratuita pentru detinatorii de bilet sau abonament.
Bilete/abonamente vor fi disponibile la intrarea in zona de concert, la urmatoarele preturi:
– 15 lei biletul pentru o zi
– 30 lei abonamentul pentru cele trei zile de festival 

Pentru orice alte detalii suplimentare va rugam sa ne scrieti la posadarock2012@gmail.com sau sa consultati pagina de facebook a festivalului.
Festivalul Posada Rock 2014 este organizat de Asociatia Rock Culture in parteneriat cu Primaria Municipiului Campulung Muscel si beneficiaza de sprijinul Ministerului Culturii.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top