Film

Festivalul de Film Evreiesc – Bucuresti, 20 – 24 octombrie

Cea de-a treia ediție a Festivalului de Film Evreiesc – București (BJFF – 2013) se va desfășura în perioada 20 – 24 octombrie la Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Naţional al Țăranului Român și la cinematograful Elvira Popescu – Institutul Francez.
Gala de deschidere din acest an va fi dedicată regizorului Radu Gabrea. Va fi omagiată bogata sa carieră cinematografică și va fi lansată colecția de DVD-uri care cuprinde ultimele sale 7 producţii.
În deschiderea Festivalului va fi proiectat filmul „The Garden of Eden” (75 min, r. Ran Tal), câștigător al premiului pentru cel mai bun regizor în cadrul Jerusalem International Film Festival – Israel (2012) și al marelui premiu pentru cel mai bun film din cadrul Mediteran Film Festival – Bosnia (2013).
Ca în fiecare ediție, Festivalul de Film Evreiesc – București își propune să sărbătorească bogata moștenire iudaică din România prin proiecția unor filme de lung-metraj, scurt-metraj și documentare. Festivalul promovează toleranța interetnică și religioasă, și crează oportunități pentru dialog internațional prin organizarea de workshop-uri și conferințe cu tematică evreiască, oferind în același timp bucureștenilor o alternativă culturală de interes internațional.
Această nouă ediție va fi marcată de proiecții de filme de la documentare la comedii care vor urmări o tematică socială contemporană.
Programul acestei ediții, disponibil în curând și online la adresa www.bjff.ro, cuprinde filme ca: „In the Shadow” (2012, r. David Ondrícek), „The World is Funny” (2012, r. Shemi Zarhin), „By Summer’s End” (2011, r. Noa Haroni).
Festivalul Filmului Evreiesc – București (BJFF – 2013) este organizat de Fundaţia Culturală Art Promo în cooperare cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Parteneri:Muzeul Național al Țăranului Român, Institutul Francez din România, Ambasada Statului Israel la București, Ambasada Republicii Federale Germania, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), Comunitatea Evreilor din București, Institutul Cultural Român (ICR), Festivalul Internaţional de Film Evreiesc de la Ashkelon – Israel, Festivalul Internațional din Haifa – Israel, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii, Autoritatea Naţională pentru Turism, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. CARAGIALE”, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, NOI Media Print, OGRE.

Festivalul-de-Film-Evreiesc

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top