Teatru

Festivalul Dramaturgiei Româneşti se va desfăşura în perioada 14-18 mai, la Timişoara

Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR), care va aduce pe scenă “radiografii acide şi plastice ale societăţii româneşti de azi”, se va desfăşura în perioada 14-18 mai, la Timişoara.

program-FDR-2014-1Miercuri, 14 mai, la Timişoara, începe primul modul al festivalului organizat de Teatrul Naţional din Timişoara cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Primăriei Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi UNITER: FDR (Festivalul Dramaturgiei Româneşti) – o platformă a spectacolului de teatru pe text românesc. Aceasta se va desfăşura până duminică, 18 mai.
Evenimentul va avea şi o a doua etapă, FEST (Festivalul European al Spectacolului Timişoara), destinată în principal spectacolelor contemporane europene, care va avea loc în perioada 10 – 17 iunie. FEST va cuprinde evenimente teatrale în aer liber, performance-uri (one man show, teatru-dans etc.) şi concerte.
După ce, în 2012, FEST-FDR devenea primul festival de teatru din România membru al European Festivals Association, această ediţie a FEST-FDR pune în prim plan felul în care Teatrul Naţional înţelege să sprijine Timişoara în efortul său de a obţine titlul de Capitală Europeană a Culturii.
“Relevanţa acestui demers în plan local, naţional şi internaţional determină partenerii FEST-FDR 2014 să răspundă punctual atât dimensiunii europene, cât şi dimensiunii ‘oraşul şi cetăţenii’, care fundamentează proiectul. Astfel, în plan local, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului susţin financiar secţiunea FEST/ OUTDOOR, care, în scopul de a coborî teatrul în cetate, astfel încât să-l facă parte din viaţa cotidiană a trecătorului întâmplător, oferă o serie de spectacole de stradă, ale unora dintre cele mai spectaculoase companii de gen din Spania, Polonia şi Brazilia. De asemenea, în plan naţional, Ministerul Culturii susţine secţiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc, FDR ce, în această ediţie, reuneşte 15 titluri şi pe cei mai interesanţi creatori contemporani de gen, în timp ce Institutul Cultural Român şi UNITER se implică în dimensiunea reprezentativităţii internaţionale a culturii româneşti, reprezentate în secţiunea FEST a FEST-FDR2014″, au declarat organizatorii.
Printre spectacolele prezentate în cadrul Festivalul Dramaturgiei Româneşti se numără “A fost odată la Timişoara”, de Peter Kerek, “Nu ne-am născut în locul potrivit”, de Alice Monica Marinescu şi David Schwartz, “Solitaritate”, de Gianina Cărbunariu, “Carpathian Garden” de Radu Iacoban şi “Bucharest Calling” de Peca Ştefan.
 Programul FEST-FDR2014 poate fi consultat pe http://ro.tntimisoara.com/programul-fest-fdr2014.

via Mediafax

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top