Teatru

Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara (TESZT), 23 – 30 mai

Cea de-a opta ediție a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT are loc anul acesta între 23 și 30 mai. Spectacole din Croația, Muntenegru, Ungaria, Serbia, Slovenia și România vor îmbia publicul la dialog cultural în sălile Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergelyˮ din Timișoara.

Festivalul Euroregional de Teatru Timisoara TESZT 2015 ifestival

Anul acesta, accentul cade pe colaborare și coproducții între teatrele euroregiunii DKMT (Dunăre, Criș, Mureș, Tisa. Actori din patru țări vor juca în premiera „Manipulări”, spectacol ce va inaugura cea de-a opta ediție a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT.
Sala Mare a Teatrului Maghiar va găzdui 14 spectacole de excepție în decursul săptămânii 23-30 mai. Multe sunt adaptări după texte clasice sau deja cunoscute, care sub influența acestor trupe și regizori au primit o formă contemporană.
Evenimentele din off-ul festivalului sunt de asemenea surse inedite de divertisment: slam poetry sau poezie-spectacol în miez de noapte, ateliere și improvizații teatrale. Muzica, dansul, literatura contemporană și cele mai noi forme ale acesteia vin în completarea programului.
Festivalul TESZT este o platformă importantă a întâlnirilor între artiști deja cunoscuți publicului din edițiile precedente, directori de teatre și de festivaluri, oameni de teatru, critici, generația nouă a artiștilor și public.
Programul de anul acesta se va defășura astfel:
23 mai, ora 19, premiera spectacolului Manipulări, coproducție Via Negativa (Slovenia), Teatrul Maghiar Csiky Gergely (România), Asociația MASZK Ungaria) și Teatrul Kosztolanyi Dezso (Serbia);
24 mai, ora 17, Ernella la lupi – Teatrul Maladype/Budapesta;
ora 20, ”Crimă și pedeapsă”- Teatrul Iugoslav de Dramă/Belgrad;
25 mai, ora 19, Locomotiva nebună – Teatrul Național Sloven de Dramă/Ljubljana; ora 22, Casa din copac – Auăleu Teatru/Timișoara;
26 mai, ora 17, Enciclopedia timpului risipit – Teatrul Regal Zetski dom din Cetinje/Muntenegru;
ora 21, Opera cerșetorilor – Teatrul Maghiar din Timișoara;
27 mai, ora 18, Aleksandra Zec – Teatrul HKD/ Rijeka;
ora 21, Don Quijote – Arta spectatorului S.R.L.&Teatrul Szkene/Budapesta;
28 mai, ora 17, Banul Bank – Teatrul din Novi Sad;
ora 21, Vrăjitorul – Teatrul Național din Sombor/Serbia;
29 mai, ora 17, Moartea lui Ivan Ilici – Teatrul Național Sârb/Novi Sad;
30 mai, ora 17, Reunificarea celor două Corei – Teatrul Clasic Arad; ora 21,Moliendo Cafe – Teatrul Maghiar & Teatrul German Timişoara.
Biletele și abonamentele la spectacole pot fi achiziționate zilnic între orele 16:00 și 19:00, de la casa de bilete a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, strada Alba Iulia nr.2. Începând cu 18 mai și până la sfârșitul festivalului, casa de bilete va sta la dispoziția publicului zilnic de la ora 11, până la începerea ultimului spectacol din program.
Pachetul TESZT 200 asigură intrarea la zece spectacole invitate. Prețul acestuia este de 200 de lei sau 100 de lei cu reducere pentru studenți, pensionari și posesorii de Kult Card.
TESZT 99+1 este abonamentul de 100 de lei pe baza căruia pot fi vizionate cinci spectacole la alegere. La preț redus, elevii, studenții, pensionarii și posesorii de Kult Card vor plăti 60 de lei.
Preţul biletelor la spectacolele din programul TESZT este de 30 de lei, respectiv 15 lei (cu reducere). Excepție fac biletele la spectacolele Casa din copac și Opera cerșetorilor; acestea costă16 sau 8 lei, cu reducere. La coproducția Moliendo Café, intrarea costă 25 de lei sau 12 lei, cu reducere. Un regim aparte îl au și biletele la spectacolul Ernella la Lupi – 20, respectiv 10 lei.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top