Muzica

Festivalul Musica Coronensis, editia a XI-a, 11 – 17 octombrie

Începând cu 11 octombrie şi până în 17 octombrie 2013 se va desfăşura la Braşov cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Musica Coronensis, organizat de Biserica Evanghelică C.A din România – Parohia Braşov şi Ambasada Germaniei la Bucureşti.
Ca în fiecare an organizatorii au pregătit o ofertă culturală diversă. Un moment special va avea loc chiar în deschiderea ediţiei 2013, când în Biserica Neagră va fi inaugurată orga din Hamba, recent restaurată. De asemenea se va desfăşura concertul festiv cu 12 violoncele în cadrul jubileului de 50 de ani de la semnarea Tratatului Elysée, cu participarea Excelenţelor Sale ambasadorii Germaniei şi Franţei la Bucureşti. Tinerii muzicieni braşoveni se vor prezenta în faţa publicului cu ocazia concertului găzduit de noua sală a Filarmonicii – Sala Patria. În această ediţie, Biserica Romano-Catolică „Înălţarea Sfintei Cruci” din cartierul Astra va intra în circuitul cultural al oraşului, prin concertul ansamblului vocal Anatoly şi a organistului Paul Cristian. Opera Braşov va prezenta la Casa Mureşenilor un recital de Lied cu lucrări de Enescu, Strauss şi Debussy.
„Ediţia a XI-a a Festivalului Musica Coronensis se va încheia cu concertul vocal-simfonic din Biserica Neagră, care se va bucura de participare internaţională. Corul Bach al Bisericii Negre, la împlinirea celor 80 de ani de activitate, va interpreta împreună cu Corul Bach din Hanovra (Germania), alături de solişti din ţară şi străinătate şi acompaniaţi de orchestra Filarmonicii Braşov, oratoriul ‘Ilie’ de Felix Mendelssohn-Bartholdy”, a declarat Steffen Schlandt, coordonatorul festivalului.
Detalii despre concerte se vor găsi pe pagina oficială a festivalului: www.musica.coronensis.ro, iar caietul festivalului este disponibil la linkul: http://musica.coronensis.ro
Acesta va fi, de asemenea, distribuit gratuit la fiecare concert programat.
Parteneri: Primăria Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Fundaţia Forum ARTE, Filarmonica Braşov, Opera Braşov, Muzeul Casa Mureşenilor, Centrul Cultural Reduta, Facultatea de Muzică Braşov, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, Biserica Romano-Catolică „Înălţarea Sfintei Cruci”

festivalul-musica-coronensis-editia-a-xi-a-brasov

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top