Teatru

Festivalul Naţional de Teatru INDEPENDENT, 3 – 9 noiembrie 2014

Festivalul Naţional de Teatru INDEPENDENT (FNTi)cel mai important eveniment adresat artiştilor independenţi din Romania, îşi propune să aducă la Bucureşti aproximativ 200 de artişti din toată ţara, pentru a doua ediţie care va avea loc între 3-9 noiembrie 2014.

independent2014-ifestival

Evenimentul este organizat de Fundaţia Godot, în parteneriat cu: Teatrul Luni de la Green Hours, Unteatru, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul ARCA, In Culise Teatru Pub, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul de Sufragerie, Teatrul Mignon şi Teatrul Coquette.
Existenţa acestui Festival este imperativă. Apariţia sectorului cultural independent, din care Teatrul face parte, este o consecinţă firească a schimbărilor politice survenite în urmă cu 25 de ani, cu deosebirea că teatrul independent românesc – până la apariţia FNTi – a fost perceput mai degrabă ca o iniţiativă individuală de supravieţuire şi nu ca un sector consistent, generator de locuri de muncă, de servicii, dar mai ales un spaţiu cultural-artistic novator, care îşi aduce activ contribuţia la emanciparea şi educarea societăţii româneşti.
Prin crearea unei infrastructuri ce anual va reuni creatori şi consumatori care frecventează zona independentă de teatru, FNTi îşi propune să impulsioneze şi să sprijine producţia de spectacole noi, respectiv să apropie publicului larg de acestea. Dincolo de afirmarea unui altfel de festival de teatru, FNTi îşi propune organizarea şi consolidarea unei comunităţi teatrale active la nivel naţional, precum şi facilitarea de întâlniri şi schimburi între acest sector creativ şi zona de business – potenţiali susţinători şi distribuitori de producţii de teatru independent.
Festivalul va selecţiona şi aduce în Bucureşti producţii independente din întreaga ţară, va organiza workshop-uri pe teme relevante legate de funcţionarea şi sustenabilitatea în zona de teatru independent, va facilita întâlniri, dezbateri şi dialoguri pe teme legate de organizarea şi funcţionarea sectorului de teatrul independent pentru o mai bună vizibilitate şi pentru crearea unui context în care toţi cei implicaţi să se bucure de deplină libertate artistică şi recunoaştere a activităţii lor.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top