Teatru

Festivalul Tânăr de la Sibiu va avea loc în acest an între 10 – 16 octombrie

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, în perioada 10 – 16 octombrie, cea de-a doua ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu.

Festivalul Tânăr de la Sibiu își propune un program captivant dedicat copiilor și adolescenților. Construit în jurul dezvoltării publicului și promovării orașului ca un spațiu vibrant pentru diversitate culturală, festivalul conectează spectatorii la noutățile din zona artelor performative, cu estetici și tehnologii noi. Selecția festivalului din acest an pune un accent special pe arta mânuirii păpușilor și aduce, totodată, în discuție probleme cu care se confruntă noile generații de părinți și adolescenți. Cea de-a doua ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu creează o platformă eclectică ce reunește 150 de invitați din Armenia, Germania, Polonia, România, Rusia și Ungaria. Programul festivalului și biletele pentru evenimente vor fi disponibile începând cu data de miercuri, 21 septembrie.
Ca un element inedit, spoturile de promovare ale festivalului din acest an au fost realizate cu imagini din Arhiva Națională de Film, după un concept semnat de Radu Jude, unul dintre cei mai dinamici tineri regizori și scenariști români. Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015. În acest an, noua peliculă semnată de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, a câştigat două premii la Festivalul de Film de la Locarno: Premiul Special al Juriului şi Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies. Filmul, în care joacă şi regizorul Alexandru Dabija, un alt colaborator al Teatrului GONG, va avea premiera în România în 18 noiembrie.
„Când am primit propunerea de a face un spot de promovare a Festivalului Tânăr de la Sibiu, mă aflam la Arhiva Națională de Filme, unde vizionam filme documentare din anii ’30-’40. Mare parte din aceste filme sunt pură propagandă – pentru una sau alta din dictaturile timpului – și, pentru cineva care are măcar puțină sensibilitate camp, oferă nenumărate ocazii de amuzament (preferata mea rămâne o scenă, filmată în primăvara lui 1941, în care soldații români îi învață pe soldații naziști aflați în vizită la Curtea de Argeș să ciocnească ouă roșii și să spună: „Adevărat a înviat!”). Am dat din întâmplare peste imaginile – spectaculoase, cred – care au devenit substanța spoturilor și le-am ales pentru că în ele copiii și tinerii reprezentați „joacă teatru” cu un entuziasm chestionabil, vechea ideii a lumii ca scenă fiind de neocolit, fie și ironic. Am intervenit minimal în montajul inițial, am reconstituit coloana sonoră a unuia din filme și, mai mult decât toate, m-am bucurat să smulg aceste imagini din uitare și să le ofer o altă destinație decât cea care le fusese menită.”, a declarat Radu Jude după realizarea spoturilor.
Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin fondul de timbru teatral.
Biletele pentru Festival vor fi puse în vânzare începând cu data de 21 septembrie atât la sediul teatrului, cât și online prin eventim.ro, în Librăriile Humanitas și în magazinele Germanos, Domo, Orange și Vodafone din toată țara. Prețul unui bilet variază între 7 și 14 lei, în funcție de spectacol și locul în sală. Pentru biletele achiziționate în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top