Teatru

Festivalul Tara Copiilor la Clubul Taranului (31 mai – 2 iunie 2013)

Între 31 mai şi 2 iunie 2013, Clubul Ţăranului şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român se transformă în Ţara Copiilor. Timp de 3 zile, curtea muzeului şi spaţiile Clubului Ţăranului vor fi dedicate exclusiv copiilor, care sunt aşteptaţi la spectacole de teatru, ateliere creative şi un târg pentru toată familia. Ţara Copiilor este locul în care îndrăzneala artelor şi îndemânarea meşteşugarilor se întâlnesc cu energia copiilor, pentru un schimb sănătos de învăţături şi bucurii.
Evenimentul reuneşte astfel, într-unul din cele mai prietenoase şi îndrăgite locuri din Bucureşti, tradiţia târgurilor găzduite de Muzeul Ţăranului şi deja obişnuitele evenimente pentru copii organizate de Clubul Ţăranului. Printre ateliere, spectacole şi zburdălnicii, se vor organiza tururi ghidate de vizitare a muzeului.
Programul include două zile de spectacole de teatru pentru copii, susţinute de importante trupe de teatru independente – de la compania Passe Partout Dan Puric, la spectacolul interactivTărâmul Basmelor – Începuturi, marionetele trupei Paiaţa, teatrul de umbre al celor de la Hopa Trop, teatrul de „sufragerie” propus de Lumea lui Momo şi teatrul de păpuşi al trupei Omidee.
Atelierele creative, organizate de meşteri, artişti plastici şi actori, sunt pregătite special pentru a stimula imaginaţia şi a creşte capacitatea de comunicare a copiilor. Cei mici vor avea ocazia să participe la ateliere de teatru, pictură, modelaj, poveşti româneşti, legende şi cântece de peste mări şi ţări, păpuşi, reciclare, construcţii, confecţionat jucării, zmee, meşteşuguri şi însemne tradiţionale, ceramică, ţesătorie, pictură pe sticlă etc.
La târgul din Ţara Copiilor vizitatorii îi vor reîntâlni pe meşterii care vizitează des curtea MŢR – olari, cioplitori, ţesători, producători de turtă dulce şi alte bunătăţi tradiţionale – dar şi expozanţi noi, cum ar fi producători de jucării şi haine eco, librării şi edituri care le vor deschide celor mici apetitul pentru poveşti şi lectură. Un loc important în Ţara Copiilor îl ocupă ONG-urilecare activează în domeniul protecţiei copilului. Târgul găzduieşte şi o secţiune de troc, schimb de jucării şi hăinuţe pentru copii.

Programul activităţilor:

TEATRU PENTRU COPII
– Lupul cu scufiţa roşie – Teatrul Paiaţa – 1 iunie 2013, ora 10.30
– Muzicanţii din Bremen – Trupa de teatru Lumea lui Momo – 1 iunie 2013, ora 12.30
– Tărâmul basmelor – Începuturi – A.P.I.R. – 1 iunie 2013, ora 18.00
– Castelul vrăjitoarei – Trupa de teatru Omidee – 2 iunie 2013, ora 10.30
– Noapte bună – Compania de teatru Hopa Trop – 2 iunie 2013, ora 12.30
– Fluturi şi oameni – Compania de teatru Passe Partout Dan Puric – 2 iunie 2013, ora 19.00
ATELIERE DE CREATIVITATE
– Zmeele din Ţara Copiilor – 31 mai 2013, ora 15.00
– La şezătoare cu fluiere şi poveşti – 31 mai 2013, ora 17.30
– Program de relaţionare socială – Cetatea Blidaru – 1 şi 2 iunie 2013, ora 11.00
– Poveşti şi cântece de peste mări şi ţări – 1 şi 2 iunie 2013, ora 12:00
– Atelier de teatru şi tur MNŢR – 1 şi 2 iunie 2013, ora 14:00
– Atelier de modelaj în lut şi tur MNŢR – 1 iunie 2013, ora 14.00, 2 iunie 2013, ora 16.00
– Spectacol atelier Odiseea muzicală – 1 iunie 2013, ora 15.00, 2 iunie 2013, ora 18.00
– Atelier de pictură şi tur MNŢR – 1 iunie 2013, ora 16.00, 2 iunie 2013, ora 14.00
– Corpul uman şi simţurile – 1 iunie 2013, ora 16:30
– Alfabetul motivelor tradiţionale – 2 iunie 2013, ora 14.00
– Atelier creaţie teatru de păpuşi – 2 iunie 2013, ora 16.00
TÂRG, MEŞTEŞUGURI TRADIŢIONALE ŞI JOCURI CA ODINIOARĂ
– Toată ziua, bună ziua!
– Ateliere demonstrative meşteşugăreşti,
– Joaca de-a actorii cu Gianina Corondan,
– Global Sharing Day for Kids (TROC – schimb de jucării şi hăinuţe pentru copii),
– macheta Ţara Copiilor, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, cărţi, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat, icoane, hăinuţe şi mâncare pentru copii, turtă dulce şi alte bunătăţi tradiţionale.
Programul complet al activităţilor din cadrul festivalului Ţara Copiilor va fi anunţat pe pagina de Facebook a festivalului.
* Festivalul Ţara Copiilor (31 mai – 2 iunie) este o ediţie pilot a Festivalului Internaţional Ţara Copiilor ce va avea loc în perioada 6 – 12 septembrie 2013. În toamnă, organizatorii îşi doresc să aducă unele din cele mai frumoase spectacole de teatru pentru copii atât din ţară, cât şi din străinătate.
Partener Principal: Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Sponsori: Eldor Power, Casa Retro
Parteneri media: 24 FUN, Hotnews.ro, Radio România Cultural, Ring, România Liberă, Revista ACCENTE, Modernism.ro, Realitatea.net, B365.ro, Eva.ro, Bebelu.ro, Webcultura, LiterNet, Onlinegallery.ro, PORT.ro, Femei în afaceri

taracopiilor20130

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top