Teatru

Fii parte din povestea FITS 2017!

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la a XXIV-a ediție, s-a creat și a crescut cu ajutorul comunității, al oamenilor care iubesc artele spectacolului sau au învățat să le iubească fiind spectatori la evenimentele festivalului din sălile de spectacol ori din stradă.

Drept urmare, FITS, prin Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pornește campania „Fii parte din poveste” și oferă un rol într-un spectacol unuia dintre oamenii care fac sau au vrut să facă parte, ca spectator, din povestea a ceea ce se întâmplă la Sibiu în fiecare an. Nu va fi orice spectacol, ci unul care se va juca chiar în timpul ediției din 2017, „Sărbători fericite”, după texte de Neil LaBute, în regia lui Cristian Juncu.
Campania se va derula exclusiv în mediul online și are ca scop identificarea unui actor neprofesionist – nu actor sau student la actorie – care să primească un rol în spectacolul naționalului sibian, pentru reprezentația din cadrul FITS 2017, programată în 12 iunie. Dăm startul campaniei în 6 aprilie 2017, de la ora 12:00 și o derulăm până la data de 20 aprilie 2017, ora 24:00.
Festivalul pune la dispoziție două texte scrise de Neil LaBute, care pot fi interpretate, la alegere, de către participanți. Acestea, împreună cu regulamentul campaniei, se găsesc pe site-ul festivalului, www.sibfest.ro.
Campania se desfășoară în trei etape
Astfel, în prima etapă, participanții trebuie să se filmeze în timp ce interpretează unul dintre cele două texte puse la dispoziție de festival pentru acest scop. Odată filmat, materialul se va încărca pe Facebook în postare publică, cu tag către pagina FITS (www.facebook.com/FITSibiu) și, pentru a ne asigura că se iau în considerare toate înscrierile, link-ul postării trebuie trimis și prin mesaj direct,  via pagina oficială de Facebook a festivalului.
Interpretările din materialele trimise de participanți vor fi analizate de echipa de comunicare a FITS, supervizată de actorii TNRS și, în urma acestui proces, vor fi selectate zece persoane care vor merge în etapa a doua de desfășurare a campaniei.
În a doua parte, care se va derula în perioada 23 – 27 aprilie, cele zece persoane vor fi vizitate de o echipă a festivalului care îi va filma interpretând un al doilea text standard pentru această campanie, pus la dispoziție de către FITS. Filmarea va fi transmisă live, pe Facebook, și se va utiliza pentru realizarea unui clip de final de campanie.
În a treia etapă, câștigătorul va fi desemnat de actorii din distribuția spectacolului „Sărbători fericite”, formată din Adrian Matioc, Ofelia Popii, Cendana Trifan și Marius Turdeanu. Pentru transparență, această etapă va fi filmată și transmisă live.
Fii parte din poveste și la FITS 2017, dintr-o nouă perspectivă!

REGULAMENTUL CAMPANIEI „FII PARTE DIN POVESTE
Organizatorul
1.1. Organizatorul campaniei online „Fii parte din poveste” este Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), cu adresa în loc. Sibiu, Jud. Sibiu, Bd. Corneliu Coposu nr. 2.
1.2. Campania „Fii parte din poveste”, va fi organizată exclusiv în mediul online, este destinată exclusiv ACTORILOR NEPROFESIONIȘTI (actorii sau studenții la actorie nu se pot înscrie în această acțiune) și va fi numită în continuare „Campania”.
Durata campaniei
2.1. Campania începe în data de 6 aprilie 2017, ora 12:00 şi se finalizează la data de 20 aprilie 2017, ora 24:00. Campania se efectuează în baza hotărârii conducerii FITS şi are ca scop găsirea unui actor neprofesionist care să joace în spectacolul „Sărbători fericite”, după texte de Neil LaBute, regizat de Cristian Juncu și produs de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Câștigătorul va fi parte din distribuția reprezentației programată în cadrul FITS 2017, în 12 iunie.
III. Dreptul de participare
3.1. Au drept de participare la Campanie toate persoanele care au împlinit 18 ani la momentul începerii campaniei.
3.2. Nu pot participa la aceastǎ campanie angajaţii și colaboratorii TNRS,  precum şi rudele până la gradul unu (1) inclusiv sau afinii (soț/soție, părinți/copii) ai celor menţionaţi anterior.
Campania nu va fi de natură de a crea nici un fel de obligaţii, inclusiv de naturǎ financiarǎ, în sarcina Organizatorului, în afară de valoarea deplasării la Sibiu a actorului ales și cazarea acestuia, în vederea desfășurării repetițiilor cu echipa spectacolului și a reprezentației din 12 iunie.
Descriere mecanism
Etapa I (6  – 20 aprilie):
Fiecare participant se va filma în timp ce interpretează textul standard oferit de către festival. Apoi va posta filmul pe Facebook, cu tag către FITS, postare publică. Pentru siguranță, va trimite link-ul postării și prin mesaj privat pe pagina de Facebook FITS (https://www.facebook.com/FITSibiu/).
Postările vor fi analizate de echipa de comunicare a FITS, supervizată de actori TNRS. În urma analizei, se vor alege zece oameni care vor trece în etapa a doua de desfășurare a campaniei.
Etapa II (23 – 27 aprilie): fiecare dintre cei zece participanți va fi vizitat de către echipa FITS pentru a fi filmați la interpretarea textului standard oferit. Filmarea va fi transmisă live pe pagina de Facebook a FITS.
Etapa III (9 – 14 mai): distribuția spectacolului „Sarbători fericite” va alege dintre cei zece participanți pe cel/cea care va juca în spectacol. Jurizarea va fi filmată pentru transparență.
În 26 mai: anunțarea celui care va fi parte din povestea FITS 2017.
Premiile care vor fi oferite persoanelor care îndeplinesc condițiile de participare sunt urmǎtoarele:

  1. posibilitatea de a fi actor în spectacolul „Sărbători fericite”, în regia lui Cristian Juncu
  2. costurile deplasării câștigătorului vor fi suportate integral de către Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

4.1. Odatǎ cu declararea câștigătorului, reprezentanţii FITS vor prezenta şi vor pune la dispoziţia acestuia regulamentul campaniei publicitare. Astfel, prin acceptarea premiului, participantul îşi asumǎ prevederile prezentului regulament.
4.7. Câştigǎtorul va completa o declaraţie pe proprie rǎspundere, prin care îşi asumă cǎ nu se încadreazǎ în prevederile specificate la punctul 3.2. al prezentului regulament. În cazul în care condiţiile vor fi îndeplinite, câştigǎtorul va fi validat.
Dispoziții finale
5.1. În cazul în care, în urma unor verificări ulterioare se constată  că au fost încălcate vreuna din regulile acestei campanii, organizatorul poate retrage premiul acordat.
5.2. În cazul în care campania este împiedicată de un eveniment de forță majoră, organizatorul va decide încheierea sau prelungirea acesteia.
5.3.Campania se va derula în condițiile prezentului Regulament.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top