Muzica

Intalnire muzicala de zile mari: Staatskapelle Berlin si Corul Filarmonicii „George Enescu”

verdi-festivalul-george-enescu-andrei-gindacA doua parte a concertului care a avut loc luni, 2 septembrie, la Sala Mare a Palatului, a însemnat o întâlnire muzicală de zile mari – cea dintre orchestra Staatskapelle Berlin şi Corul Filarmonicii „George Enescu”. Spectatorii, deja vrăjiţi de prestaţia la pian a lui Radu Lupu şi Daniel Barenboim (care au interpretat Concertul nr. 10 pentru două piane în Mi bemol Major K365 de Mozart), au avut parte de „Ave Maria” şi celelalte părţi ale “Quattro pezzi sacri” (Ave Maria; Stabat Mater; Laudi alla Vergine Maria; Te Deum) de Verdi.
A fost un dialog muzical de mare clasă între cor şi orchestră, dovedind că Daniel Barenboim a avut dreptate atunci când a vorbit, la conferinţa de presă susţinută înainte de începerea Festivalului, despre „corurile minunate” de la Bucureşti. Cu doi ani în urmă, Barenboim se arătase uimit de calitatea corului local, motiv pentru care şi-a dorit să cânte la această ediţie a Festivalului „ceva” unde să poată folosi „aceste coruri fenomenale”.
Corul Filarmonicii „George Enescu” a fost înfiinţat în anul 1950. Din 1990, a luat parte la manifestări extraordinare în viaţa muzicală din România. Astfel, ansamblul a avut posibilitatea să colaboreze cu marele compozitor polonez Krzysztof Penderecki (1995) şi a realizat împreună cu Orchestre Nationale de France şi Lawrence Foster o variantă de concert a operei “Oedipe” de George Enescu, în cadrul ediţiei din 1998 a Festivalului Internaţional “George Enescu”. Din 1997, Corul Filarmonicii este condus de dirijorul şi pianistul Iosif Ion Prunner.

Credit foto: Andrei Gîndac

[nggallery id=4]

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top