Carte

La Sibiu începe Festivalul Internațional de Poezie Artgothica

În perioada 11 – 13 iulie 2014, la Sibiu, se vor desfășură lucrările Festivalului Internațional de Poezie Artgothica.

afis-artgothicaÎn cadrul Festivalului, vor fi acordate Premiile Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu, de către un juriu format din scriitorii Dan Mircea Cipariu, Virgil Diaconu, Adrian Suciu și Lucian Vasilescu și prezidat de Nora Iuga.
În programul Festivalului sunt incluse două nopți de recitaluri poetice și muzică folk, cu Maria Gheorghiu și Nicu Nicușor. În cadrul Festivalului vor avea loc prezentări de carte, de publicații și proiecte culturale, dezbateri pe teme literare precum și festivitatea de premiere a câștigătorilor acestei ediții a Premiilor Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu.
Au confirmat participarea aproximativ 50 de poeți, critici literari, redactori șefi de publicații culturale din țară și străinătate (Germania și Israel).
Festivalul Internațional de Poezie Artgothica este organizat, în colaborare, de către Asociația Culturală Artgothica Sibiu și Asociația Culturală Direcția 9, cu sprijinul financiar și logistic al Primăriei municipiului Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu.
Juriul Premiilor Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu, în componența Nora Iuga – președinte, Dan Mircea Cipariu, Virgil Diaconu, Adrian Suciu, Lucian Vasilescu – membri, anunță nominalizările pentru ediția 2014:
Premiul „Mircea Ivănescu” pentru poezie
Daniel Bănulescu, În Șerpărie, Editura Tracus Arte, 2013;
Ciprian Chirvasiu, nimeni, nimic, niciodată, Editura Herg Benet, 2013;
Valeriu Mircea Popa, Cercul de camfor, Editura Herg Benet, 2013.
Premiul „Mircea Ivănescu” pentru debut 2013
Teodora Gheorghe, Moartea era un iepure șchiop, Editura Karth, 2013;
Adi Filimon, Spaimele, Editura Print ATU, 2013;
George Floarea, Cântec de leagăn pentru păpușa cu pleoape căzute, Casa de Editură Max Blecher, 2013.
Premiul Mopete pentru manuscris:
Cristina Cîrnicianu
Florentina Crâsta
Trebuie mentionat faptul că în jurizare nu intră întreaga producţie editorială a anului 2013, ci doar volumele de poezie înscrise oficial în concurs de către autori sau editori, conform Regulamentului Premiilor Naţionale Pentru Poezie „Mircea Ivănescu”.
Premiile Naţionale Pentru Poezie Mircea Ivănescu vor fi decernate în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Artgothica, ale cărui lucrări se vor desfăşura la Sibiu, între 11 – 13 iulie 2014.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top