Film

Legendarul festival de la Oberhausen revine la BIEFF!

Dupa succesul de care s-a bucurat in 2011, Festivalul International de Scurt Metraj de la OBERHAUSEN revine la Festivalul International de Film Experimental Bucuresti BIEFF.Astfel, cinefilii vor avea din nou ocazia de a viziona in premiera in Romania cateva dintre cele mai impresionante titluri premiate la OBERHAUSEN.
Unul dintre cele mai vechi festivaluri de film din lume, aflat la a 59-a editie, Festivalul de la OBERHAUSEN este unul dintre evenimentele de gen cele mai importante pe plan international, un loc in care filmul de scurt metraj intalneste arta vizuala, bine-cunoscut pentru atentia deosebita pe care o acorda experimentarii. In decursul a mai mult de cinci decade, si-au prezentat creatiile la OBERHAUSEN numerosi cineasti si artisti vizuali celebri, precum Roman Polanski, Werner Herzog, Wim Wenders, Chantal Ackerman, George Lucas etc.
Roman PolanskiScurtmetrajul e un excelent prim pas pentru un regizor. Asa mi-am inceput si eu cariera, iar OBERHAUSEN a fost un pas esential in drumul meu catre a deveni regizor. 
Programul special OBERHAUSEN, sustinut de Fundatia Konrad Adenauer si Institutul Goethe, aduce la BIEFF cateva filme care au facut senzatie la OBERHAUSEN, intrunind aprecierea unanima a juriului festivalului, creatii vizuale inovatoare cu un caracter profund personal, care in acelasi timp abordeaza fara compromisuri probleme politice si culturale de mare actualitate.
In impresionantul SNOW TAPES, castigator al Marelui Premiu OBERHAUSEN 2012, artistul vizual israelian Mich’ael Zupraner ofera o camera de filmat unei familii palestiniene din tensionata zona controlata de israelieni a Hebronului, cu care aceasta sa poata documenta incalcarea drepturilor omului in zona. Doua ecrane paralele prezinta simultan doua puncte de vedere diferite. Pe unul din ele, urmarim un material filmat de familia palestiniana, ce surprinde ciocnirea violenta a acesteia cu un grup de vecini israelieni. Pe celalalt ecran, observam aceeasi familie in timp ce vizioneaza materialul respectiv, reactiile si comentariile ei legate de incident si de filmare, surprinse de artist. „Rezultatul, desi dur si neprelucrat, este in acelasi timp subtil si evocativ, reconfigurand cinema-ul ca un agent politc activ.” (motivatia Juriului OBERHAUSEN)

Castigator al Premiului Principal OBERHAUSEN 2012REFRAMING THE ARTIST prezinta pictorii „copiatori” din satul Dafen din China, cel mai mare producator de copii dupa picturi celebre din lume. Artistul vizual olandez Sascha Pohle reconstituie momente din filme celebre despre arta si artisti, precum FRIDA, MODIGLIANI, THE GIRL WITH A PEARL EARRING, POLLOCK etc, avandu-i ca actori pe acesti pictori. La fel cum copiatorii „re-creeaza” operele de arta, Sascha Pohle „re-creeaza” in aceste scene reprezentarile stereotipe ale artistului vizual in cinema, determinand spectatorul sa-si reevalueze propriile opinii despre arta si artist.
MERCURIO, castigator al Premiului Principal OBERHAUSEN 2011, a sedus juriile multor festivaluri prestigioase, precum Rotterdam, Gijon, Buenos Aires sau Curtas Vila do Conde.Intim si sensibil, filmul surprinde intalnirea misterioasa a unui cuplu, intr-o masina, intr-o parcare. Inspirata optiune de a filma momentul de intimitate prin geamurile masinii face ca sticla sa devina in mod straniu o oglinda, ce transforma realitatea exterioara obiectiva intr-una interioara emotionala.

Castigator al Premiului Juriului Ecumenic OBERHAUSEN 2012ODETTE suprinde o complexa relatie mama-fiica. Protagonista porneste intr-o calatorie, pentru a-si intalni mama. Curand aceasta calatorie devine de fapt una interioara, surprinzand profunda ruptura afectiva dintre mama si fiica. Universul in care personajul exista e unul subiectiv, ce reflecta singuratatea si golul emotional: strazile sunt pustii, coridoarele sunt goale, orasul e parasit. Intalnirea dintre mama si fiica e imposibila, ruptura iremediabila. Filmul exceleaza prin sensibilitatea subiectului si originalitatea abordarii.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top