Film

Lista candidatilor selectati la The Pitch concurs organizat in cadrul Next

15 tineri cineaşti au fost selectaţi la concursul The Pitch, organizat pentru prima dată în România, în cadrul Festivalului Internaţional de Film NexT (3–7 aprilie). Organizat de ShortsTV, canalul dedicat scurtmetrajelor, în parteneriat cu Romtelecom, The Pitch oferă şansa unei finanţări de 5.000 de euro pentru producţia unui scurtmetraj.

roblucker_check-pitch-nextÎnscrierile au început pe 15 martie şi s-au încheiat pe 23 martie, câteva zeci de participanţi trimiţându-şi candidaturile. Cei 15 concurenţi selectaţi îşi vor prezenta proiectele pe 3 aprilie, de la 15.00 la 17.00, în cadrul Festivalului NexT.
La The Pitch, fiecare participant va avea exact 2 minute şi 15 secunde ca să îşi vândă ideea în faţa camerei de filmat, în limba engleză, dintr-o singură încercare. Toate prezentările vor fi postate apoi pe pagina de Facebook a ShortsTV, în dimineaţa de după susţinerea lor, pe 4 aprilie. Cele cinci prezentări care adună cele mai multe „Like”-uri până duminică, 6 aprilie, vor ajunge pe lista scurtă The Pitch. Doar acestea cinci vor fi prezentate apoi unui juriu de specialişti, care va decide câştigătorul. Acesta va fi anunţat la gala de închidere a NexT, pe 7 aprilie.
Cei 15 participanţi vor avea parte de întâlniri cu producători români şi străini, la prima ediţie a NexT Short Film Market, organizat de NexT, cu sprijinul Institutului Cultural Român, în completarea concursului The Pitch.
Duminică, 6 aprilie, la Ceainăria Cărtureşti, cei selecţionaţi la The Pitch vor avea, în plus, şansa să-şi prezinte proiectele în faţa producătorilor români şi străini, în cadrul unei serii de întâlniri individuale. Printre producătorii invitaţi se numără Vicky Miha (Boo Productions, Grecia – compania care a produs două dintre cele mai premiate filme greceşti recente, Dogtooth şi Attenberg), Gábor Osváth (Filmfabriq Ltd., Ungaria), Konstantina Stavrianou (Graal S.A., Grecia), Yorgos Tsourgiannis (Horsefly Productions, Grecia) şi Katya Trichkova (Contrast Films Ltd., Bulgaria).
Duminică, 6 aprilie / Ceainăria Cărtureşti
10.00 – NexT Short Film Market – Pitching (120’)
14.00 – NexT Short Film Market – One to one meetings (150’)
Cei 15 participanţi selectaţi / numele proiectelor de film:
1. Andrei Stamate – Life
2. Cristina Iliescu – Not Today
3. Dorin Moldoveanu – Does It Smell Like Spring to You?
4. Tiberiu Bogdan Dumitrescu – A Slice of Pizza
5. EuiJeong Hong – Say My Name
6. Ivana Mladenovic – Tomato Cans
7. Mara Adina & Max Lincoln – Accidental
8. Matei Lucaci-Grünberg – Fragile, Handle with Care
9. Mihnea Ciorică – Short Journey Into Night
10. Raluca Răcean-Gorgos & Ion Aramă – 4 ½ Senses
11. Roxana Andrei – Falling Stars
12. Sînziana Nicola – Trespassing
13. Sorin Tănase – IKEA
14. Dan Radu Mihai – Striptease
15. Alexandru Mironescu – Brad Pitt’s Getting Old

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top