Muzica

Maïa Vidal | Rezident PLAI 2013

Anul trecut am avut primul artist rezident PLAI și a fost un succes, demonstrând că un artist bun poate crea aceeaşi atmosferă electrizantă în trei concerte susţinute în trei zile consecutive.
Anul acesta am privit mai departe și am găsit o adevărată comoară, pe Maïa Vidal.

Maia Vidal PLAI 1

Nascută în SUA, dintr-un părinte francez și unul japonezo-german, Maïa a crescut în State, a studiat la Montreal, iar în prezent își împarte timpul între Parisși Barcelona.
Primul ei album, God is my bike (2011), a fost nominalizatla premiile IMPALA (pan-European Indie Album of the Year) alături de Sigur Ros, Little Dragon și Adele.
După 2 videoclipurirealizate chiar de ea (Poison și Alphabet of my Phobias), Maïa a colaborat cu Joana Colomarla producția videoclipului piesei “Follow Me”, bazat pe un basm al fraților Grimm, care i-a adus o nominalizare alături de Lana del Rey și Rihanna la UK Music Video Awards pentru cel mai bun videoclip
pop.
A cutreierat întreaga lume, susținând concerte în Franța, Spania, Germania, Elveția, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Japonia, Brazilia, Argentina și SUA iar în acest an se oprește și la Timișoara.
Sound-ulfolk-pop, vocea distinctă și instrumentele ce o acompaniază creează dependență și suntem convinși că publicul PLAI va simți la fel după cele 3 concerte ce vor deschide fiecare seară a festivalului din acest an.
Bilete:
Bilete reduse cu 20% se pot cumpăra de la Eventim ( www.eventim.ro / casieriile Eventim) şi din reţeaua magazinelor Cărtureşti, Germanos, Orange și Vodafone până în data de 12.09.2013.
Prețul unui bilet pentru o zi de festival este 40 de lei până în 12.09.2013 | 50 de lei la intrare.
Prețul unui abonament pentru 3 zile de festival este 80 de lei până în 12.09.2013 | 100 lei la intrare.
Abonamentele cu acces în CAMPING au același preț dar sunt limitate la 100 de locuri.
Prețul biletelor și al abonamentelor conține toate taxele, impozitele și comisioanele de distribuție.
MUZEUL SATULUI BĂNĂȚEAN ARE CAPACITATE LIMITATĂ. Vă rugăm să cumpărați bilete din timp.
Detalii:www.plai.ro
Festivalul PLAI 2013 este organizat de Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Consiliul Judeţean Timiş.
Sustin dezvoltarea PLAI: Cabinet Mercescu, Draexlmaier, Kathrein, Continental, IHM
Total Consult și Quark Motors.e-mail: birou@plai.ro
Sponsor PLAI 2013: Staropramen
Discografie Maïa Vidal:
2011 – God is My Bike
2013 – Spaces?

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top