Film

Marele premiu al Pelicam IFF a fost castigat de „North of the Sun”

pelicam-©-Pascal-Gravot-HaeberliMarele premiu a fost anunţat duminică seara, la Teatrul „Jean Bart”, de către fondatorul şi directorul Festivalului de Film Planete DOC din Varşovia, Artur Liebhart, care a menţionat că filmul a fost apreciat datorită mesajului pozitiv şi a calităţii imaginilor.
Premiul la secţiunea scurtmetraj a fost câştigat de pelicula „Câmpurile de petrol”, regizată de Ivan Golovnev, juriul acordând menţiune specială filmului „Botiza”, semnat de Frederich Gonseth şi Catherine Azad.
„Juriul doreşte să facă o declaraţie pentru public şi audienţa din România privind pericolul iminent de a pierde identitatea naţională şi regională, dacă nu le protejăm. Oamenii din Botiza sunt simbolul şi puterea naţiunii şi societăţii şi nu-i putem lăsa să se piardă”, a declarat în timpul decernării premiilor Thomas Ciulei, membru al juriului festivalului.
De altfel, şi regizorul francez de film documentar Jean Paul Jaud a apreciat această peliculă.
„Filmul mi-a oferit şansa de a înţelege mai bine România şi mi-a permis să descopăr viaţa de la ţară, viaţa lumii de mâine, dar şi persoane extraordinare din mai multe generaţii”, a menţionat Jean Paul Jaud, membru al juriului festivalului.
Premiul publicului a fost acordat filmului „More than Honey”, regizat de Markus Imhoof, iar la secţiunea „Proiecte documentare de film româneşti” premiul a revenit lui Marius Iacob, semnatarul proiectului „Stare de bine”.
„Ne bucurăm că anul acesta am avut foarte mulţi voluntari care s-au implicat în proiect. Cred că acesta este semnul că festivalul îşi are rostul în acest oraş, că lumea se bucură de el şi că este un eveniment important”, a declarat directorul festivalului, Benjamin Ribout.
Cea de-a II-a ediţie a Pelicam IFF, eveniment inclus din acest an în reţeaua internaţională a festivalului de film de mediu Green Film Network şi singurul festival de film despre mediu şi oameni din România, a început vineri cu proiecţii pentru copii şi adolescenţi şi a inclus atât prezentarea gratuită a filmelor, cât şi ateliere de lucru cu regizorii filmelor participante la concurs, concerte în aer liber, vernisajul unei expoziţii de fotografie şi o gală a organizaţiilor neguvernamentale.
Pelicam IFF, o iniţiativă a societăţii Apa Nova Bucureşti, a fost organizat de Asociaţia Culturală Les Herbes Folles, cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea şi al Centrului Cultural „Jean Bart” Tulcea, ediţia din acest an fiind susţinută financiar şi de BRD-Groupe Societe Generale şi Renault. Parteneri ai evenimentului au fost Organizaţia Internaţională a Francofoniei, Ambasada Elveţiei în România, Institutul Goethe, Institutul Polonez Bucureşti, Ecocert România, Cinelabs România, Asociaţia Ateliere Fără Frontiere, Independenţa Film, Clorofilm, Asociaţia Vira, Asociaţia Green Renaissance Africa de Sud, precum şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top