Film

MECEFF „7+1” 2014 – ÎN AFARA COMPETIȚIEI, FILME DE REFERINȚĂ DIN EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Similar edițiilor anterioare, pe lângă competiția oficială, programul MECEFF „7+1” va oferi publicului spectator o serie „bonus” de producții din spațiul geografic central-european.

meceff-milos

Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX:
Astfel, în cadrul programului dedicat cehoslovacului Miloš Forman, publicul prezent la Mediaș va putea să (re)vadă patru filme clasice din filmografia marelui regizor: documentarul muzicalConcurs / Konkurs (1964), universal recunoscut și acceptat drept primul film din Noul Val Cehoslovac grație potretului realist făcut culturii tinere; Popa prostu’ / Cerny Petr (1964), primul lungmetraj de ficţiune al lui Forman şi care i-a adus acestuia Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno; Dragostea unei blonde / Lasky jedne plavovlasky (1965), o poveste de dragoste între o tânără provincială și un pianist din Praga, film nominalizat la Oscar și Globul de Aur pentru „Cel mai bun film străin”; Balul pompierilor / Hori, ma panenko! (1967), capodopera absolută a lui Forman, ultimul film realizat de acesta în Cehoslovacia natală și, totodată, primul film color al Noului Val Cehoslovac.
Programul special dedicat operei polonezului Andrzej Wajda reunește șase titluri din bogata sa filmografie, filme realizate în diferite etape ale carierei: Canalul / Kanał (1957) și Cenușă și diamant / Popiół i diament (1958), cel de-al doilea și, respectiv, cel de-al treilea film din trilogia Revoltei din ghetoul Varșoviei, începută de Wajda cu A Generation. Canalul a primit Premiul Special al Juriului la Cannes, iar Cenușă și diamant a primit premiul FIPRESCI la Veneția; Peisaj după bătălie / Krajobraz po bitwie (1970), film din cea de-a doua etapă a carierei, filmat din mînă, în culori vii și cu extrem de multe close-upuri, descrie confuzia emoțională și psihologică a celor eliberați din lagărele naziste imediat după terminarea războiului; Omul de marmură / Człowiek z marmuru(1977) cronichează măreția și decăderea unui muncitor polonez devenit simbolul stahanovismului pentru ca mai apoi să cadă în dizgrație – filmul a primit premiul FIPRESCI la Cannes; drama romantică Domnișoarele din Wilko / Panny z Wilka (1979), nominalizată la Oscar pentru „Cel mai bun film străin”; și Omul de fier / Człowiek z żelaza (1981), un portret al mișcării Solidaritatea și al primului său succes în fața Guvernului polonez, care a recunoscut dreptul muncitorilor la un sindicat independent – filmul a câștigat Palme d’Or Cannes și a fost nominalizat la Oscar pentru „Cel mai bun film străin”.
Un al treilea program special este dedicat regizorului maghiar Miklós Jancsó, decedat la începutul acestui an. Cele două filme selecționate – Roșii și Albii / Csillagosok Katonak (1967), coproducție maghiaro-sovietică realizată la aniversarea a 50 de ani de la Revoluția din Octombrie, și Liniște și strigăt / Csend es kialtas (1968), lansat în competiția Festivalului de la Veneția – oferă o imagine exhaustivă asupra Ungariei la 1919, punând accentul pe lipsa de logică și brutalitatea războiului.
Evident, programul paralel dedicat cinematografiei pre-1989 din Europa Centrală și de Est nu ar fi putut complet fără câteva filme românești… Astfel, cei prezenți la Mediaș pe perioada festivalului se vor reîntâlni cu câteva dintre filmele realizate de regretatul Alexandru Tatos:
ecranizarea după Ion Băieșu Mere roșii (1976), povestea despre emigrație Rătăcire (1978), drama de războiDuios Anastasia trecea (1979), ambițiosul tripitic Secvențe (1982) și drama romantică Fructe de pădure (1983). Acestor pelicule li se alătură cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor (potrivit votului exprimat de membrii Asociației Criticilor de Film) Reconstituirea (1968) lui Lucian Pintilie , film interzis vreme de 20 de ani, și ecranizarea după Fănuș Neagu, Dincolo de nisipuri (1974), film puternic cenzurat de către comuniști și, totodată, ultimul film regizat de Radu Gabrea în România înainte de plecarea în Germania.
MECEFF “7+1” – Mediaş Central European Film Festival  este organizat de Ecran Cinema Management, Primaria Municipiului Mediaş prin Direcţia Pentru Cultură, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii, CNC, Regiunea Târnavelor. Cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 2-6 septembrie 2014.
ebsite: www.meceff.ro
Facebook: http://www.facebook.com/#!/meceff
Coproducător: TVR
Parteneri principali: ROMGAZ, Luxten, Kromberg & Schubert
Suporteri: BACHMANN, Federatia Comunităților Evreiești din România, BinderBubi Hotel & Spa, Traube Hotel & Restaurant
Cu sprijinul: Institutului Maghiar din București, Institutului Polonez din București, Ambasadei Republicii Slovace în România, Institutul Slovac de Film, Ambasadei Spaniei în România, The National Center for Jewish Film, Forumului Cultural Austriac, Ambasadei Republicii Slovenia în România, Centrului Ceh, Institutului Cervantes din București.
Parteneri media: Nova TV, Monitorul de Mediaș, Mediaș news, Mediaș news Blog, Bursa, Adevărul Verde-n Față, Feri Teglas Blog, istvanbertalan.blogspot.ro, Revista Tango, revistatango.ro, Aarc.ro, Cinemagia, Film New Europe, CinemaRx, Liternet, Cinefan, Film Reporter, Blog de Cinema, România Pozitivă, infestival.ro, ArtActMagazine, Studentie.ro, Observator Cultural, www.CalendarEvenimente.ro.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top