Muzica

Mircea Tiberian aniversează 40 de ani de carieră muzicală la Festivalul ICon Arts – Sibiu

Pianistul, compozitorul şi profesorul de jazz Mircea Tiberian este personalitatea culturală a momentului în jurul căreia se desfăşoară cea de-a XII-a ediţie a festivalului contemporan ICon Arts, ce va avea loc în perioada 24 iulie-2 august la Sibiu, dar şi în câteva localităţi apropiate.

mircea-tiberian-icon-artsFestivalul „ICon Arts” lansează, de anul acesta, ediţiile „Celebrates!”, ce își propun să promoveze o personalitate artistică actuală în jurul căreia se vor reuni artişti de top internaţional, primul sărbătorit fiind cunoscutul pianist Mircea Tiberian.
Artistul, care a copilărit şi s-a format la Sibiu, făcându-şi debutul aici în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz din 1974, va aniversa 40 de ani de carieră muzicală pe scena sălii ”Thalia” a Filarmonicii de Stat din Sibiu, în seara de 1 august. Concertul va fi prezentat de Florian Lungu, iar alături de pianist își vor da concursul doi buni prieteni și vechi colaboratori ai acestuia, nume cu rezonanță ale jazz-ului american – bateristul John Betsch și bassistul Chris Dahlgren. Pe scenă vor urca şi unii dintre cei mai promițători studenți ai săi, confirmați, între timp, ca profesioniști ai tinerei generații: Ana Cristina Leonte (voce), Tavi Scurtu (tobe), Michael Acker (contrabas), Albert Tajti (pian) și Alexandru Munteanu (saxofon).
Concertul va fi precedat, de la ora 12.00, de o conferință și proiecție video intitulată “Mircea Tiberian – 40”, în cadrul căreia va fi prezentată activitatea profesională a artistului.
Născut în Cluj, în 1955, Mircea Tiberian şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Sibiu, unde şi-a făcut debutul în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz din 1974. De-a lungul anilor a urcat pe scenă alături de muzicieni precum Larry Coryel, Tomasz Stanko, Herb Robertson, John Betsch, Lisle Ellis, Maurice de Martin, Chris Dahlgren, Horst Nonnenmacher, Adam Pieronczyk, Theo Jorgensmann, Nicholas Simion şi de artişti de jazz români extraordinari precum Johnny Răducanu, Anca Parghel, Dan Mândrilă.
În calitate de pianist şi compozitor a lucrat în diverse setup-uri din jazz, improvizaţie şi New-Music.
Printre premiile primite se numără Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România  (1990, 1996, 2000, 2003), Premiul Muzicianul Român al Anului (2003, 2007, 2008), precum şi Bursa Enescu – Brâncuşi, oferită de Institutul Cultural Român (2006).
Munca sa din ultimii 20 de ani este documentată in 19 albume, printre care: Magic Bird, Never Ending Story, Working Underground, Alone in Heaven, Hotel of Three Beginnings, Back To My Angel, Eleven, Viaţa lumii, Trei lumini, Palindrome.
Mircea Tiberian este doctor în muzică şi predă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde coordonează Departamentul de Jazz, pe care l-a şi înfiinţat în 1991. Din 2004 este profesor în cadrul Academiei ICon Arts Sibiu.
150 de artiști la Sibiu
Aproape 150 de artişti din întreaga lume se vor reuni la Sibiu, în cadrul Festivalului ”ICon Arts Celebrates!”, ce va avea loc în perioada 24 iulie – 2 august. Acesta propune publicului meloman o selecție variată de evenimente, de la concerte clasice și contemporane, până la cor, fanfară și impro-show-uri, costul biletelor variind între 10 și 15 lei. Pentru cei care doresc să se bucure de toate evenimentele, sunt disponibile și abonamente, la prețul de 50 de lei. Biletele și abonamentele se pot achiziționa prin rețeaua Eventim, în librăriile Humanitas, dar și în magazinele Domo, Germanos, Orange și Vodafone.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top