Film

Peste 7.000 de spectatori la Festivalul Filmului European la București

Ana Lungu câștigă Premiul Publicului pentru “Autoportretul unei fete cuminți”, filmul cu care a debutat in regia de lungmetraj.

Ana-Lungu-la-FFE-2015

Premiul Publicului, un premiu onorific și de popularitate decernat filmului cu cele mai multe voturi înregistrate pe site-ul www.ffe.ro, a fost înmânat la Cinema Elvire Popesco de Nagy Mihály Zoltán, vicepreședintele ICR.
Regizoarea Ana Lungu a urcat emoționată pe scenă și a declarat că este „foarte bucuroasă pentru acest premiu“. Ea le-a mulțumit tuturor celor care au ajutat-o să ducă la bun sfârșit acest proiect, a mulțumit publicului care a votat filmul său și a anunțat că pelicula va intra în cinematografe în data de 25 septembrie.

Gala de închidere a Festivalului Filmului European a avut în prim-plan filmul “Viktoria” al regizoarei Maya Vitkova din Bulgaria, un film despre realitățile ultimilor ani ai regimului comunist din Bulgaria și primii ani de tranziție. Urmărind povestea eroilor acestui film, spectatorii români au descoperit numeroase similitudini cu lucruri și întâmplări trăite de ei înșiși în ultimii 35-40 de ani.
Proiecția a avut loc în prezența regizoarei bulgare și a producătoarei Anca Puiu (Mandragora, România), care au răspuns întrebărilor din sală, în cadrul unei sesiuni Q&A, care a fost moderată de criticul de film Andrei Rus.
Potrivit organizatorilor, la ediția din acest an a Festivalului Filmului European au asistat aproximativ 7.000 de spectatori, care au umplut sălile celor trei cinematografe-gazdă: Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și Cinema PRO, plus sala ICR, unde a fost proiectat filmul de Oscar, “Ida”.
Numărătoarea merge însă mai departe, pentru că Festivalul Filmului European s-a încheiat la București, dar continuă în patru orașe din țară după următorul program:
Craiova (15-17 mai)
Iași (22-24 mai)
Targu Mureș (22-24 mai)
Hunedoara (29-31 mai)
În fiecare din cele patru orașe vor fi proiectate 10-11 filme. Pentru program, consultați www.ffe.ro. De asemenea, în București, în Sala de curs ICR (str. Biserica Amzei 21-23) va avea loc sâmbătă, 16 mai, între orele 11.00 – 18.00, un atelier de critică de film susținut de criticul Andrei Rus.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top