Film

Pixar si AniMusic Night – in a saptea zi de Anim’est

Ziua de joi, 11 octombrie se anunță extrem de plină din punct de vedere al proiecțiilor și evenimentelor speciale marca Anim’est.
De la ora 16:30, la Patria, puteti afla ce mai e nou prin Balcani. Competiția Balkanimation numără 14 filme din Grecia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Turcia, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi România. Printre ele se numără Abeyance (r. Eleni Miltsi), o animaţie cu teme grele ca existenţa şi moartea, premiată anul acesta în competiţia naţională a Animafest Atena, cel mai important festival de profil din Grecia, sau Zasto slonovi? / Why Elephants? (r. Marko Meštrović), un film despre întrebări simple cu răspunsuri complicate, care a avut premiera acum câteva luni în competiţia internaţională de la Animafest Zagreb.

De la ora 19:00, Cinema Patria devine gazda unui eveniment cu totul special: pentru prima oară în România, Daniel McCoy, un reprezentant al celebrului studio de animație Pixar va oferi spectatorilor o lecție autentică de regie și producție a unui film de animație.
Daniel McCoy şi-a început aventura în lumea animaţiei la Pixar, în anul 1989, lucrând pentru pentru o serie de lung şi scurt metraje. A fost unul dintre primii oameni care au lucrat cu faimosul software dezvoltat de către Pixar, RenderMan, un plug-in compatibil cu cele mai importante platforme software de animaţie 3D.
Recent, McCoy a fost regizor tehnic pentru La Luna, filmul de scurtmetraj nominalizat anul acesta la Oscar. Scurtmetrajul prezintă prima zi de muncă a unui băiețel. Alături de tatăl și bunicul său, micuțul pleacă într-o aventură noctură pe mare într-o barcă. Inițiat simbolic în lumea masculină prin oferirea unei șepci, acesta își dă seamna că lucrurile sunt mai complicate decât își imagina.
Spectatorii vor putea viziona scurtmetrajul în cadrul prezentării susținute de Daniel McCoy.

La Cinema Studio, de la ora 20:00 spectatorii sunt invitați în Călătoria către Agartha. Prezent în competiția de lungmetraj, filmul regizat de Makoto Shinkai, spune povestea lui Asuna, care, după moartea tatălui său, preferă hoinărelile singuratice prin natura salbatică. Atacată de un monstru, ea este salvată de către Shun, un băiat ciudat care pretinde că vine din Agartha, legendarul ţinut al zeilor.
De la ora 21:00 inaugurăm în Club Control AniMusic Night. Proiecția secțiunii de videoclip&spot publicitar va fi urmată de un performance muzical și vizual cu totul special.
Competiţia prezintă 25 de clipuri animate şi 11 spoturi. Cele mai noi clipuri Gotye, Parov Stelar, Le Peuple de l’herbe, Louise Attaque sau chiar Grinderman, noua trupă a lui Nick Cave. Clipul piesei „Don’t Worry, We’ll Be Watching” – Gotye a fost selectat anul acesta în festivaluri mari, ca Annecy sau Berlin. Tot de la Annecy vine şi clipul polonez „Pirate’s Life” We Cut Corners, iar animaţia franceză pentru „Do I Have Power” Timber Timbre a concurat la Clermont-Ferrand şi Tribeca. Competiţia include şi un clip împotria violării drepturilor cetăţenilor realizat pentru Amnesty International sau reclame ale unor companii ca Avira, Nespresso, Toyota şi Căile Ferate Franceze.
După proiecție, atmosfera din Club Control va fi animată de Warren Suicide LIVE, o trupă experimentală de electro-punk-art. Warren Suicide înseamnă Nackt şi Cherie, dar şi mulţi şi multe altele… 3 albume, 8 single-uri, zeci de compilaţii şi remixuri. Trupa a susţinut concerte la festivaluri mari din Europa ca Rock am Ring, Glastonbury sau Roskilde, iar din 2007 organizează ateliere şi ia parte la happeninguri colective în Germania şi Suedia. Următorul lor album, „WORLD WARREN III”, va fi lansat pe 28 octombrie.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top