Muzica

Raluca Enea – concert de clavecin la Bucureşti in cadrul Festivalului de Muzică Veche

Raluca Enea, directorul artistic al Festivalului de Muzică Veche București, ajuns la a IX-a ediţie, este printre multe altele, o clavecinistă recunoscută în ţară şi în străinătate, cu concerte susţinute în România, Germania, Israel, Norvegia şi Ungaria. Dincolo de dragostea ei faţă de „instrumentul nobililor”, Raluca este artist liric al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, cadru didactic asociat şi doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică, coordonator administrativ al Taberei Medievale pentru Copii, dar şi al unor proiectele educative și de formare în domeniul muzicii vechi susținute de Asociația Antiqva şi a pus recent bazele primei Şcoli de Muzică Veche din România, unde oferă cursuri de clavecin.

Raluca-Enea-recital-clavecin-13-noiembrie-ifestival

Artistă polivalentă şi proactivă
În cadrul acestei ediţii a Festivalului de Muzică Veche, Raluca Enea va avea un recital cu un program inedit, „Rameau – 250”, ales din creaţia de clavecin a muzicianului regelul Soare, Jean-Philippe Rameau, şi susţinut joi, 13 noiembrie la Biserica Anglicană, de la ora 19:00. Repertoriul spectacolului cuprinde, în principal, selecţiuni din colecţiile „Pièces de Clavecin” (1724) şi ediția pentru clavecin a operei „Les Indes Galantes” (1735).
Deşi este un virtuoz al clavecinului care concertează frecvent în București sau la manifestările de profil din țară și în străinătate, Raluca Enea susţine că nu se poate trăi din muzică veche, cu public cult şi diferit de cel al muzicii clasice. Din ecest motiv, îşi asumă atâtea proiecte şi activităţi conexe, de la predare şi organizare de concerte, până la festivaluri, cursuri, tabere pentru copii. Mai mult, are şi un serviciu de bază, ca artist liric în Corul Filarmonicii la Ateneu.
Cel mai recent proiect al său, Școala de Muzică Veche va oferi copiilor posibilitatea de a cunoaște muzica veche sub toate aspectele şi pot studia clavecin, vioară barocă, flaut traversier, flaut drept și viola da gamba. În afară de cursurile predate de profesori cu specializări în străinătate, școala va oferi copiilor instrumente pentru studiul individual, posibilitatea de a concerta într-un cadru adecvat și o formare artistică în sensul deplin al cuvântului.
O pereche de mâini prea mici pentru a studia pian, o lume prea mică pentru a studia clavecin
De la vârsta de 4 ani, Raluca Enea a început cursurile de pian ale Școlii Populare de Arte, unde, prin clasa a IV-a, profesoara şi-a dat seama că nu va putea cânta la pian, din cauză ca avea mâinile prea mici, şi i-a sugerat clavecinul. Ajunsă la București la Universitatea Naţională de Muzică, a studiat pedagogie muzicală şi clavecin sub îndrumarea profesoarei Ogneanca Lefterescu.
„Pe vremea lui Ludovic, claveciniștii erau „nobles hommes” , iar suflătorii erau „joueurs d’instruments”, așa că claveciniștii trebuie să fie mândri pentru că sunt nobili. Mie îmi place să zic „clavecinul – instrumentul nobililor”. Clavecinele și instrumentele din acea epocă în general, erau minuțios ornamentate, la fel era și muzica, și vestimentația, și arta plastică și arhitectura sau celelalte arte, iar această ornamentare cerea un anumit nivel de educație și știință a bunului gust și rafinamentului. Clavecinul este sinonim cu muzica veche, în special în Barocul târziu. Pentru că atât ansamblurile camerale, cât și cele orchestrale aveau întotdeauna în componență unul sau chiar două clavecine (de ce nu și trei sau patru, ca în cazul lui Bach ?), iar la operă nu exista nimic fără clavecin”, povesteşte artista.
Începând din 1999, Raluca Enea a fost invitată în diverse ansambluri vocal-instrumentale cu care a susţinut recitaluri în București sau în țară. După studiile finalizate în România, a început specializărilor în străinătate, studiind clavecinul şi muzica de cameră alături de profesori renumiţi din Germania, Olanda, Belgia şi SUA.
Din 2005 și-a continuat studiile de clavecin şi muzică veche în Germania, sub îndrumarea profesorilor Harald Hoeren, Glen Wilson şi Ketil Haugsand. A urmat apoi cursuri de perfecţionare susţinute de Menno van Delft (Olanda), Frédérick Haas (Belgia), Malcolm Bilson (SUA), cursurile Academiei din Sablé, sub îndrumareaprofesorilor Françoise Lengellé şi Howard Crook (clavecinşi canto baroc) șicursuri de muzică de cameră cu Jan de Winne, Marcel Ponseele și HervéDouchy (Belgia).
Organizator Asociaţia Antiqva
www.earlymusic.ro
Evenimentul este organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, Ministerul Culturii, ICR, ARCUB și Primăria Bucureștiului prin Programul „București 555”, Muzeul Național Cotroceni, Palatul Bragadiru, Biserica Anglicană, Institutul Balassi, Institutul Cervantes, Accion Cultural Espagnol, Muzeul Țăranului Român.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Brâncoveanu, Marshal Hotel, Elmiplant, DACIA.
Partener Oficia Media: TVR
Perteneri Media: Radio Romania Muzical, Radio Romania Cultural, Radio București FM, Radio 3Net, România Liberă, Academia Cațavencu, Evenimentul Zilei, Dilema Veche, Historia, Observatorul Cultural, Nine O’Clock, ArtOut, Casa Mea, 121.ro, City Compass.ro, Romania-Insider.com, Agentiadecarte.ro, Modernism.ro, Catchy.ro, Calendarevenimente.ro, TurismIstoric.ro

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top