Film

Royal College of Art, şcoala invitată la cea de-a noua ediţie Anim’est

Festivalul de Film de Animaţie Anim’est continuă, în 2014, misiunea de a resuscita animaţia autohtonă. Secţiunilor competitive ale festivalului li se adaugă, astfel, o serie de ateliere, master class-uri şi programe speciale, dedicate unor şcoli şi festivaluri de profil celebre, precum şi unor animatori cu portofolii consacrate.

guy101-animestjpgLa cea de-a noua ediţie a festivalului, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.
În 1985, Bob Godfrey şi Richard Taylor, două nume de referinţă în industria animaţiei şi a efectelor speciale, inaugurau secţia de animaţie în cadrul Royal College of Art. Astăzi, programul de doi ani de Master în animaţie al universităţii atrage artişti şi realizatori cu specializări din cele mai diverse – de la ştiinţe şi matematică, la arhitectură, literatură şi comunicare. Această deschidere a animaţiei ca obiect de studiu, alături de metodele de producţie tot mai diverse, funcţionează ca o punte între artişti şi specialiştii în ştiinţe realiste, pe care îi apropie schimbul de cunoştinţe şi instrumentele digitale folosite.
La graniţa dintre film, arte frumoase şi design, secţia de animaţie a Royal College of Art are ca scop întreţinerea unei atmosfere de creativitate şi curiozitate intelectuală. Cererea tot mai mare de specialişti în manipularea imaginii cadru cu cadru în lungmetraj, jocuri şi televiziune le oferă absolvenţilor şanse reale de a lucra după facultate ca regizori, scenarişti, artişti plastici, experţi în efecte speciale, dezvoltatori de aplicaţii, colorişti, specialişti în storyboard, în design de cărţi electronice, în design de personaj, producători şi animatori. Numeroşi absolvenţi aleg să-şi deschidă studiouri personale sau colective şi să colaboreze cu renumite companii de producţie sau galerii de artă din Marea Britanie sau din străinătate, astfel încât peste 90% sunt specialişti de prim rang în domeniul animaţiei.
Publicul prezent la cea de-a noua ediţie Anim’est e invitat să vizioneze două programe de scurtmetraje ce curpind filmele de şcoală ale unor animatori cunoscuţi, absolvenţi ai Royal College of Art, între care Jonathan Hodgson,   Ruth Lingford ,  Run Wrake,  Suzie Templeton sau Siri Melchior. Cele două calupuri de scurtmeraje vor fi proiectate vineri, 10 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, de la 16.30 şi de la 18.30.Biletele pentru proiecţii pot fi achiziţionate online, pe site-ul www.eventbooks.ro, și din cinema, în timpul festivalului.
O prezentare oficială a universităţii Royal College of Art va fi susţinută, în cadrul festivalului, de către Joe King, profesor coordonator al catedrei de animaţie, cu un portofoliu bogat de filme de animaţie şi live-action, şi o expertiză ce se extinde în domenii conexe precum fotografie sau design de sunet.
Două workshopuri de animaţie îi aşteaptă să se înscrie pe animatorii mici şi mari
Timp de 5 zile (6-10 octombrie), sub îndrumarea lui Joe King, 6 tineri cu vârsta de peste 18 ani vor participa la un workshop ce va îmbina mai multe tehnici: desen, fotografie, sunetele orașului, având ocazia să descompună informații temporale și structurale despre oraș și apoi să le reconstruiască în cheie proprie.
Un alt workshop, de această dată dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8-12 ani, va avea loc anul acesta în cadrul Minimest, secţiunea specială dedicată celor mai tineri spectatori ai festivalului. În perioada 6-10 octombrie, 12 copii vor avea posibilitatea să înveţe despre animaţia cut-out şi să-şi creeze propriile filmuleţe, având ca pesonaje principale clădiri realizate din hârtie decupată, urmând tema festivalului  – Re:Animating Bucharest.
Trainer-ul acestui workshop este Ion Aramă, absolvent al Facultății de Regie Film la UNATC Bucureşti și participant la prima ediție a Animation Worksheep – 2011. Cu o bogată experienţă  în grafică, animaţie şi ilustraţie de jocuri educative pentru copii, Ion a susținut deja anul acesta două workshop-uri de animație pentru copii: „Clubul meu – Ateliere creative Tei” și “EducaTIFF”.
Workshop-ul este realizat de Anim’est, alături de partenerii săi: F64 și Noumax.
Detalii despre înscrierea la cele două workshopuri se găsesc aici: www.animest.ro/re-animam-orasul-prin-doua-workshop-uri.aspx 
Anul acesta are loc a doua ediție Project Worksheep, cu premiu de 1.000 $
La cea de-a noua ediție a festivalului, Anim’est reia Project Worksheep, un concurs de proiecte de scurtmetraj de animaţie în cadrul căruia animatorii au ocazia să-și prezinte proiectele în fața unor profesioniști din domeniu, cel mai bun proiect urmând să fie premiat.
5 evaluatori, invitați și organizatori ai festivalului, vor avea misiunea de a oferi feedback util în vederea dezvoltării creative şi tehnice a proiectelor, precum şi de a desemna proiectul cu cel mai mare potențial dintre cele șase.  Acesta va primi un premiu de 1.000$, oferit de HBO România. În plus, câștigătorul va beneficia de coaching constant în dezvoltarea ulterioară a scurtmetrajului, din partea echipei Animest.
Sesiunea de pitching se va desfășura în data de la 10 octombrie, ora 17, la Re:Animation Hub – mai multe detalii despre locul de desfășurare, în zilele ce urmează.
Detaliile despre înscriere sunt disponibile aici: www.animest.ro/a-doua-editie-project-worksheep.aspx

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top