Film

S-au deschis inscrierile pentru 48 Hour Film Project, Brasov, 2013

48hours-brasov

Cea mai mare competiţie internaţională de scurtmetraje revine la Braşov în weekendul 16-18 august 2013. Realizatori de film din ţară şi străinătate, amatori sau profesionişti, vor concura pentru a afla cine poate face cel mai bun scurtmetraj, în doar 48 de ore.
Organizat în peste 100 de oraşe din întreaga lume, 48 Hour Film Project este o competiţie de creaţie de film, contracronometru, care stimulează creativitatea, munca în echipă şi îi provoacă pe participanţi să dezvolte o producţie de calitate şi originală într-un timp scurt.
Misiunea 48 Hour Film Project este de a încuraja dezvoltarea producţiei şi a cineaştilor. Prin acest festival / concurs, cei din domeniu trec peste ezitările legate de o producţie şi ajung să facă filme. Cu toate că limita de timp plasează o restricţie neobişnuită realizatorilor filmului ea este, totodată, eliberatoare deoarece îi încurajează să pună accentul mai mult pe „a face” decât pe „a vorbi”.
Vrei să-ţi antrenezi abilităţile de realizator de film vara acesta? Fă-ţi o echipă de producţie şi acceptă provocarea 48 Hour Film Project Braşov.
Înscrie-te pe www.48hourfilm.com/brasov până în data de 12 august 2013 sau caută o echipă căreia să i te alături aici. Ajuns la cea de-a treia ediţie, 48 Hour Film Project Braşov a adunat în fiecare an peste 150 de participanţi,  autori de film independent. Află ce trebuie să faci ca să participi la concurs.
Filmele câştigătoare au şansa să intre în competiţia internaţională, alături de filme din întreaga lume, pentru titlul „Best 48 Hour Film 2013” şi să câştige marele premiu de 5.000 USD. Zece din cele mai bune filme din 2013 vor fi proiectate la Festivalul de Film de la Cannes, în cadrulShort Film Corner 2014.
Pentru informaţii suplimentare, întrebări sau sugestii ne găseşti la brasov@48hourfilm.com sau pe Facebook.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top