Arte Vizuale

StudentFest 2013: PARADOX, 11 – 20 aprilie 2013

StudentFest reprezintă alternativa la educaţia formală pe care sistemul ne-o propune de 22 de ani. StudentFest le oferă şansa tinerilor din România de a se exprima liber în spaţiul în care trăiesc. Şansa de a învăţa, de a comunica şi de a interacţiona cu oamenii care au ajuns puncte de reper în domeniul artistic. Fiind un festival studenţesc, tot ceea ce se întâmplă aici este inovativ, realizat doar de studenţi pentru studenţi. Faptul că timp de 21 de ani StudentFest a reuşit să atragă un public din ce în ce mai numeros înseamnă că tinerii chiar au nevoie de un astfel de eveniment.
StudentFest 2013 lansează tema PARADOX ca centru de interes pentru fiecare dintre secţiunile festivalului, un semnal care să atragă atenţia asupra contradicţiilor existente în societatea actuală.
Trăim într-o lume a Paradoxurilor? Ei bine, se pare că da! Totul e posibil, la fel cum este şi imposibil, toţi sunt prezenţi, la fel cum pot fi, de fapt, şi absenţi, inexplicabilul este, totuşi, explicabil. Pentru simplul fapt că realitatea existentă este una contradictorie, vorbim despre o lume a paradoxurilor, a părerilor diferite în care cu toţii ne dorim să excelăm în cantitate, dar uităm să ţinem cont de calitate.
Se spune că paradoxul este gândirea fasonată de pasiune, de aceea, să ne folosim de artă ca un mijloc de evadare din cotidian, să ne stabilim priorităţile într-o societate în care timpul este şi va rămâne mereu o problemă, dar în care încă mai comunicăm prin artă, mai generăm gânduri şi sentimente diferite de la o persoană la cealaltă.
În 2013, StudentFest, ne îndeamnă să plănuim mai puţin, dar să realizăm mai multe, să creăm mai mult, să cucerim spaţiul ce ne înconjoară, dar mai ales pe cel interior, sa ne regăsim pe noi înşine, să scoatem la iveală artistul care cu siguranţă se regăseşte în fiecare dintre noi.
Concept
StudentFest 2013: PARADOX continuă ideea începută în 2012: 7 zile intensive de workshop-uri şi training-uri închise şi 3 zile de expoziţii, concerte, happening-uri şi multe alte activităţi deschise publicului.
Secţiuni
13 secţiuni:

  • arhitectură;
  • arte plastice;
  • concerte;
  • design vestimentar;
  • dans;
  • experimentarium;
  • film;
  • fotografie;
  • literatură;
  • muzică electronică / party;
  • publicitate;
  • street art;
  • teatru.

Participanţi
Vor fi tineri artişti, pasionaţi şi cu o bază de cunoştinţe în domeniile respective.
Participanţii vor fi selectaţi pe baza unui formular de aplicaţie ce se completează individual, pentru fiecare secţiune, pe site-ul oficial StudentFest. Numărul de participanţi pentru activităţile închise ale fiecărei secţiuni este limitat, iar cei selectaţi vor avea acces gratuit la toate training-urile şi workshop-urile din primele 7 zile.
Pentru participanţii selectaţi din afara municipiului Timişoara se va asigura cazarea pe toată perioada festivalului.
La toate activităţile din cadrul StudentFest 2013: PARADOX accesul participanţilor sau al publicului va fi GRATUIT!
Echipa StudentFest 2013: PARADOX
ARHITECTURĂ: Răzvan Dinu
ARTE PLASTICE şi DESIGN VESTIMENTAR: Ioana Coman
STREET ART: Flavius Budău
CONCERTE: Andrei Cocîr
DANS: Silvana Cazacu
EXPERIMENTARIUM: Lavinia Achim & Anca Schinteie
FILM: Horaţiu Cuc
FOTOGRAFIE: Ana Maria Cseke & Dragoş Cuşnir
LITERATURĂ: Mihaela Mănoiu
PARTY: Denisa Tudoroniu & Cristi Popa
PUBLICITATE: Cristian Băra
TEATRU: Alexandru Bordea
PR STUDENTFEST: Andreea Alexandra Firulescu & Mădălin Pătraşcu
Logistică Studentfest: Claudia Glăvan
COORDONATOR GENERAL: Patricia Dragu
Calendar
Înscrieri artişti: 1 februarie – 24 martie 2013
Înscrieri participanţi: 1-24 martie 2013
Afişarea participanţilor selectaţi la workshop-urile, training-urile şi activităţile închise: 1 aprilie 2012

270135_501531286547151_1310684516_n

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top