Muzica

„The Dead Don’t Die”, în regia lui Jim Jarmusch, din competiția oficială Cannes 2019, în deschiderea ANONIMUL

Noul film al regizorului Jim Jarmusch, „The Dead Don’t Die”, prezentat în competiția oficială la Cannes 2019, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

the dead dont die

Cel de-al 13-lea lungmetraj al regizorului Jim Jarmusch, reprezentant de marcă al cinematografiei americane independente și câștigător a cinci premii la Cannes de-a lungul carierei, este o comedie cu zombi ce beneficiază de o distribuție de excepție: Bill Murray, Adam Driver, Tilda Swinton, Chloe Sevigny, Steve Buscemi, Danny Glover, Rosie Perez, Selena Gomez, RZA, dar şi doi muzicieni obişnuiţi cu universul lui Jarmusch – Tom Waits şi Iggy Pop.

jim jarmusch filmari

„Cred că este un film furios. Nu m-am gândit la asta până acum, dar cred că este. M-am săturat de filme cu zombi. Adică, adevărații zombi se plimbă printre noi, fără să le pese de nimic, lăsând ca sfârșitul lumii să se întâmple. Există o replică în „Only Lovers Left Alive”, când cuplul vorbește despre oameni care se transformă în zombi – pentru că nu sunt conștienți de ce se întâmplă în jurul lor. Și uitați-vă cât de inconștientă este lumea astăzi despre sfârșitul iminent. Este trist și exasperant. Și m-am fucking săturat.”, spune Jim Jarmusch.

„The Dead Don’t Die” va fi prezentat în premieră în România la ANONIMUL, prin amabilitatea Ro Image 2000.
Competiția de lungmetraj ANONIMUL 2019, a cărei selecție este realizată de Ludmila Cvikova, reunește șase titluri: „Working Woman” (r. Michal Aviad, Israel, 2018), „The Best of Dorien B.” (r. Anke Blondé, Belgia, 2019), „Transnistra” (r. Anna Eborn, Suedia – Danemarca – Belgia, 2019), „The Father” (r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov, Bulgaria – Grecia, 2019), „Tehran: City of Love” (r. Ali Jaberansari, Iran – Marea Britanie – Olanda, 2019) și „Monștri.” (r. Marius Olteanu, România, 2019).
Nici concertele ANONIMUL nu lipsesc din programul acestei ediții. Muse Quartet, Karpov not Kasparov, “Sinicika”- Grupul Vocal al Comunității Rușilor Lipoveni din Mila 23, și Gojira cu Planet H sunt artiștii ce vor urca pe scena din Green Dolphin Camping.

Muse Quartet 2

Reunite în programul intitulat Fluidități, Studio Video Art prezintă în cadrul ANONIMUL patru documentare de și despre artă, care ating teme precum artele plastice, muzica, tradițiile culturale și meșteșugurile: „Pangrati – Nouă personaje în căutarea unui atelier” (r. Laurențiu Damian, 2017), „Muzică de petrecere” (r. Andrei Teodorescu, 2017), „Statuile nu mor. Eu da?”  (r. Francis Mraz, 2014) și „Cu ochii-n lut” (r. Hadrian Gavriluțiu, 2015). Proiecțiile vor fi urmate de discuții cu autorii filmelor.
„Filmul de artă nu este un film de nișă, e ca un concert cameral considerat drept eveniment de nișă, comparativ cu o simfonie cântată de o mare orchestră. Asta am încercat noi la Studioul Video Art, să lucrăm filme cu mărturii despre artiști, despre oameni de cultură, despre tradiții și obiceiuri, despre locuri religioase sau locuri tainice, încărcate de istorie, dar
privite… altfel, în așa fel încât imaginea să surprindă ce nu poate vedea orice privitor.”, spune profesorul Laurențiu Damian.
Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit.

***

Ne puteţi urmări pe:
http://www.festival-anonimul.ro | Facebook | Instagram

***

Silva prezintă ediția a 16-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.
Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara.
Sponsori: Bristot România, TNT Romania, IT Smart Distribution
Parteneri principali: Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Green Village, Green Dolphin Camping
Parteneri: Memento Bus, Selgros, IQOS, Hotel Ibis Gara de Nord, Navrom Delta, Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23”, Film Festival, iCover, Evergreen Concept, Sound Division, Creatrix Fama, Coca-Cola, Eventbook.ro
Văzut de Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Libertatea.ro, News, All about Romanian Cinema, Films in Frame, Ziarul Metropolis și Un site de muzica.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top