Muzica

TiMAF da startul competitiilor

Cu o lună înainte de marele debut al festivalului TiMAF, toate tinerele talente sunt așteptate să aplice la competițiile desfășurate pe toate cele 13 arte.
În funcție de talentul și înclinația spre o anumită artă, publicul va fi invitat să dea dovadă că merită titlul de cel mai bun pe un anumit domeniu, într-o competiție unică, desfășurată pe toate cele 13 direcții și bazată pe cele cinci simțuri TiMAF. Ediția din acest an va permite unei arii largi de talente să se înscrie și să transforme Clujul într-un punct cultural principal pentru scena artistică a festivalurilor internaționale.
Participanții la competiție vor avea șansa de a se înscrie într-un festival în care oportunitatea de promovare este una foarte mare. Însă pe lângă promovare, participanții vor putea intra în posesia unor premii importante, constând atât în bani cât și în diferite materiale. Totodată, cei prezenți la competițiile TiMAF vor avea șansa de a-și expune talentul și munca în fața unui juriu de specialitate care va decide ocupanții locurilor fruntașe.
Criteriile de selecție și departajare depind de fiecare competiție în parte. Astfel, în funcție de arta pentru care dorește să aplice, fiecare concurent/club/trupă/echipă va trebui să completeze câmpurile obligatorii din formularul de pe site și să atașeze conform cerințelor, documentele precizate.
Un alt pas important și esențial pentru competiții este Regulamentul Oficial. Acesta poate fi consultat în funcție de competiția aleasă, cuprinzând datele cele mai importante referitoare la modul de desfășurare al concursului și la eventualele excepții sau litigii.
Ediția din acest an Transylvania International Music&Art Festival va aduce în fața publicului competiții de excepție și va promova arta în cele mai diverse moduri. Fiecare concurent va putea să participe la un eveniment de promovare a culturii în toate formele ei și în același timp să se înscrie în cursa pentru primul loc, un prim loc care aduce cu sine și diferite premii atractive.
Astfel, pentru toți cei cu simț artistic, TiMAF așteaptă să îi premieze și să le ofere întreaga scenă pentru a-și prezenta momentul artistic!

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top