Muzica

Toamna Muzicală Clujeană, ediția a XLVI-a, are loc în perioada 5-26 octombrie 2012

Festivalul Internațional Toamna Muzicală Clujeană se va desfășura anul acesta în perioada 5-26 octombrie, în mai multe locații din Cluj-Napoca, printre care Casa de Cultură a Studenţilor, Academia de Muzică G. Dima, Biserica „Sf. Mihail” și Casa Universitarilor, considerată a fi sala cu cea mai bună acustică din oraș.

Conform organizatorilor, „Toamna Muzicală Clujeană este cel mai important festival internaţional de muzică clasică din România, după festivalul internaţional bianual George Enescu.
Prima ediţie a festivalului a avut loc în 1965. Cu o mică excepţie (doi ani de întrerupere), festivalul şi-a păstrat ritmicitatea anuală de-a lungul întregii sale istorii, în 2011 ajungând la cea de 45-a ediţie, Toamna Muzicală Clujeană este cel mai longeviv festival de muzică clasică din România.
În mod tradiţional, oferta muzicală a festivalului este eclectică atât cronologic cât şi componistic şi interpretativ. În cadrul festivalului au loc concerte simfonice, vocal-simfonice, precum şi recitaluri camerale şi solistice acoperind întreaga istorie a muzicii clasice, de la primele partituri până la compoziţii contemporane. Iarăşi în mod tradiţional, festivalul omagiază anual câte un mare compozitor, contribuind uneori la o mai bună cunoaştere a unor opere intrate într-un con de umbră.
Invitaţii festivalului, veniţi atât din România, cât şi din Europa, concertează în mai multe locaţii din Cluj: la Casa de Cultură a Studenţilor, la Academia de Muzică G. Dima, la Biserica „Sf. Mihail” etc.”
Prețul biletelor variază de la 15 la 40 lei, în funcție de concert. Abonamentele costă 350 lei (200 cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari).
Mai multe informații despre artiști, program sau bilete, puteți găsi pe site-ul oficial al evenimentului.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top