Special

Touch – Programul celei de-a patra ediţii a Innersound New Arts Festival, 2016

O seară dedicată muzicii şi filmului mut, concerte camerale, instalaţii multimedia, workshopuri creative şi invitaţi de excepţie, toate ating Bucureştiul la ediţia a patra a Innersound New Arts Festival, între 28 septembrie şi 1 octombrie 2016

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului între 28 septembrie şi 1 octombrie 2016. Peste 60 de artişti din opt ţări vor fi prezenţi pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru patru seri de spectacole inedite.
Unite de conceptul festivalului, TOUCH, evenimentele celei de-a patra ediţii a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL propun pasionaţilor de cultură să redescopere puterea artei de a genera inovaţia în orice domeniu şi de a îi aduce mai aproape de viitor. Tema festivalului provoacă publicul să reflecteze asupra atingerii: ca graniţă între tehnologie şi simţire, ca punct de întâlnire între artist şi spectator, ca prim pas concret de la sentiment la materie, într-un mix seducător de acţiune şi reverie.
Prima zi de festival, în 28 septembrie 2016 la The Ark, ora 19:30, îi aduce în concert pe membrii cvartetului de coarde Ad Libitum: Alexandru Tomescu – vioara I, Şerban Mereuţă – vioara a II-a,Bogdan Bişoc – violă şi Filip Papa – violoncel. Cvartetul este o prezenţă rară pe scenele bucureştene, iar ocazia va fi cu atât mai specială cu cât cei patru muzicieni vor interpreta compoziţia câştigătoare din competiţia InnerSound, piesa Glances of Memories a tânărului compozitor Sebastian Androne.
La ora 21:00 va avea loc vernisajul expoziţiei de instalaţii sunet-multimedia şi al expoziţiei foto-videoTOUCH, cu participarea artiştilor Svetlana Maras (Serbia), Matei Bejenaru, Livia Mateias, Marius Jurca, Minim (Diana Dulgheru), Syntax (Laurian Bardos), Gabriel Kelemenn şi Ioana Vreme.
În a doua zi de festival, joi, 29 septembrie 2016, la ora 18:30, va avea loc la Cinema Elvira PopescuSilent Film Night, un eveniment unic în România: 10 scurtmetraje contemporane mute, narative, experimentale şi de animaţie, intrate în competiţia pentru Trofeul InnerSound, vor fi acompaniate de o coloană sonoră compusă pe parcursul lunii august 2016 de zece tineri compozitori români, în interpretarea ansamblului SonoMania, dirijat de Alexandru Mija. InnerSound este singurul festival din România care dedică o seară filmului mut contemporan acompaniat de muzică de cameră live.
Invitatul special al evenimentului este David OReilly, artist irlandez stabilit în Los Angeles, cunoscut pentru animaţiile sale multipremiate internaţional, video games şi artă digitală, David OReilly este şi cel care semnează efectele speciale din filmul Her, în regia lui Spike Jonze, cu Joaquin Phoenix în rolul principal. În cadrul InnerSound va fi proiectată animaţia sa intitulată Black Lake, în afara concursului, însoţită de muzica originală semnată de compozitoarea Sabina Ulubeanu.
Seara a treia, intitulată TOUCH THE KEYS, propune vineri, 30 septembrie 2016, de la ora 19:00 laARCUB trei recitaluri de pian cu sonorităţi ce parcurg un traseu fascinant, de la muzica secolului XX şi pian preparat până la improvizaţii însoţite de live electronics. Mihai Măniceanu, Gabi Sultana(Malta) şi Cătălin Creţu ne vor demonstra cât de versatil este instrumentul cu clape în secolul XXI.
A patra zi, sâmbătă, 1 octombrie 2016, încheie Festivalul cu o seară electro-contemporană la The Ark. Începând cu ora 19:30, Acordeonistul Ghenadie Rotari, olandezii de la Project 128 şi DJ Lukatoyboy vor îmbina muzica clasică contemporană cu beaturi electronice, tehno acustic şi dj experimental.
Totodată, juriile formate din Andrei Ujică, Claudiu Mitcu şi Cătălin Cristuţiu – film şi Cosmin Bumbuţ, Nicu Ilfoveanu şi Şerban Mestecăneanu – foto-video, vor dezvălui câştigătorul Trofeului InnerSound pentru scurtmetraj mut şi al premiului Teodora Maftei pentru cel mai bun proiect foto-video.
În paralel cu evenimentele muzicale, vor avea loc workshopuri pentru copii şi tineri susţinute de artiştii prezenţi la festival, precum şi prezentări ale unor proiecte de artă contemporană.
Preţul biletelor pentru prima zi de festival este 35 de lei, pentru a doua zi de 25 de lei, iar pentru ultimele 2 zile preţul este de câte 30 de lei. Abonamentele pentru cele 4 zile de festival sunt disponibile la preţul de 75 de lei.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro, la Casieria Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti şi la Casieria Metrou Unirii 1 Bucureşti.
Despre INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL: Organizat de Asociaţia Art&Co şi Asociaţia OPUS, INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL este singurul eveniment independent din România care oferă o nouă perspectivă asupra muzicii contemporane culte, punând-o în relaţie cu artele vizuale, film şi multimedia. Festivalul funcţionează ca o platformă puternică de promovare a tinerilor compozitori, instrumentişti, fotografi, artişti vizuali / multimedia şi regizori. Desfăşurat începând cu anul 2012, INNERSOUND este fondat de trei compozitori ce includ în creaţia lor artele vizuale şi performance-ul: Sabina Ulubeanu, director artistic, este şi fotograf, Diana Rotaru este preocupată de latura sincretică a artelor, iar Cătălin Creţu, consultant artistic, este artist multimedia.
InnerSound New Arts Festival este un eveniment co-finanţat de Administraţia Fondului Naţional Cultural şi susţinut de Raiffeisen Bank.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional George Enescu, Institutul Goethe, Institutul Aspen, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, The Ark, ARCUB, Cinema Elvira Popescu, UNMB, Noaptea Albă a Galeriilor, CIMRO, artouching, Noumax, Wearebasca, EPSON, Undersound, Kodex, Alldeco, Rue du Pain, VRTW.
Parteneri media: RFI, LiterNet, Radio România Cultural, DoR, VICE, Institute, The Magazine, Business Review, Accente, AnaMariaOnisei.ro.
Mai multe detalii despre InnerSound New Arts Festival se găsesc pe siteul oficial innersound.ro sau pe pagina de Facebook: facebook.com/InnerSound.Bucharest.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanţării.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top