Film

Ultima zi de Jurnal de festival: All About NEXT FILM FESTIVAL

Iată-ne ajunși și în ultima zi de festival. Cearcănele voluntarilor s-au accentuat, ritmul este poate puțin mai relantizat, dar pofta de filme și întâlniri nu s-a diminuat.

next film festival ifestival 14

Duminică, o zi calmă cu soare, a început cu seminarul de sunet cu Teddy Williams la Cărturești Verona, continuând apoi cu o întâlnire memorabilă. Claire Denis s-a aflat pentru prima dată în România, fiind invitata specială a Next Film Festival.
Înainte de intrarea în sala de cinema, pe o bordură stătea o femeie firavă, cu o privire calmă, înconjurată de foarte mulți tineri. S-a dovedit a fi o femeie extrem de puternică, în ciuda staturii, un caracter ușor ironic, cu un umor aparte și o aroganță pe care nu ai cum să n-o adori.
Încă îmi răsună în timpan îndemnul regizoarei, într-o conversație cu un spectator german: ”Be wild, this will be better”, iar înainte de proiecția unei secvențe de dans din filmul ”Beau Travail” a făcut o invitație sălii, ”Please, express yourself”.
Impresia pe care mi-a lăsat-o este aceea a unui spirit rebel și totodată poetic, un caracter curajos care nu se teme să-și urmeze instinctul în filmele sale și care pune bucăți din sine în fiecare poveste. A și mărturisit la un moment dat că protagonistul Galoup este o parte a ei și am simțit că s-a emoționat într-un fel blând și drăgălaș (ceea ce e uluitor, pentru că inspiră o tărie incredibilă) la articularea acestor cuvinte.
Au fost momente unice pentru că un realizator a prezentat nu numai conceptul din spatele artei sale, dar și îmbinarea istoriei personale cu poveștile din filmele sale. De exemplu, Claire Denis a fost născută în Paris, dar a călătorit de mică alături de familia sa. O bună perioadă de timp a trăit în Republica Camerun, iar din dorința de ”a oferi ceva înapoi locului copilăriei”, prima sa peliculă a fost filmată acolo. ”Chocolat” (1988) spune povestea unei franțuzoaice care se întoarce în Africa de Vest pentru a-și contempla copilăria.
Este genul de autor care nu respectă reguli și care caută să exprime cât mai natural propria viziune, tocmai de aceea filmele sale nu au o cronologie narativă clasică, ci totul se întâmplă pe ”feeling-ul” creatorului său, spunând că deși acum se află în sala de cinema din București, amintirile ei tot în acest moment sunt legate de filmările din ținutul Djibouti, unde există vulcani vii și o energie fenomenală și unde peisajele sunt fermecătoare, dar și sursă de inspirație.
Prrogramul a fost încărcat, însă cu toții am așteptat marea seară, Gala de Închidere, unde am aflat marii câștigători. Deși festivitatea a început mai târziu și a scârțâit pe alocuri, au fost momente emoționante pentru toți câștigătorii, dar și pentru organizatori și voluntari.
O să vă spun un lucru, Paul Mureșan a fost starul serii.
Iată și un rezumat vizual al Festivalului: 

Cine a plecat acasă cu trofee, diplome și faimă:
Anul acesta proiectele de la The Pitch au fost atât de bune, încât mai multe filme au obținut finanțări:
Marele premiu, un cec de 5000 Euro din partea ShortsTV a mers către Paul Mureșan pentru proiectul ”Mom, Dad, I have to Tell you Something”. Acelați proiect a mai primit 1000 de euro în servicii de post-producție din partea Abis Studio pentru calitatea prezentării în cadrul NexT Short Film Market.
”When Night Meets Dawn”, proiect propus de Andreea Borțun a câștigat a doua mențiune din partea Icon Production, acoperirea cheltuielilor de producție. Ștefania Mafei a câștigat 500 Euro din partea Hi Film Production pentru ”Portrait with Cake”.
Tot Paul Mureșan, cu proiectul ”Pui de Somn” din Competiția Națională, a câștigat și Premiul Villa Kult, oferit de Renate Roginas, care constă într-o rezidență și cheltuieli de transport la Berlinale 2016.
Alte două rezidențe au mers către Marius Olteanu și Sorin Poamă.
Cronica filmului Aferim! a Flaviei Dima fost desemnată cea mai bună.
Ea va face parte din juriul Emile Cantillon al Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur.
Premiul Publicului pentru film românesc, a fost câștigat de ”Golanii”, scurtmetrajul lui Bogdan Drumea aflat în Competiția Națională.
Mențiunea specială pentru film românesc a mers la ”In the House”, filmul Anei Maria Comănescu pentru că „reuşeşte, datorită regiei bine stăpânite şi a montajului energic, să creeze un dispozitiv cinematografic excelent”, spune juriul.
Ultimul scurtmetraj semnat de Tudor Jurfiu, ”în care eroina se ascunde și apoi are parte de o întâlnire neașteptată” pleacă acasă cu trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc. „Cu o expresie cinematografică reuşită şi originală, Tudor Jurgiu utilizează toate mijloacele filmice – scenariu, regie, lumină, joc actoricesc – pentru a prezenta o poveste de o profundă modernitate”, declară juriul.
Premiul Publicului pentru film străin merge către ”Jung Forever”, iar autorul și totodată actorul din film, Jean-Sebastian Lopez, a ținut un discurs inspirațional despre alchimistul din fiecare și despre nevoia de a fi creativi și de a crea și aduce artă în universul nostru.
Regizorul Carlos Conceiçao a câștigat PremiulCristian Nemescupentru Cea mai bună regie cu ” Noapte bună, Cenuşăreasa”, „pentru măiestria cu care sunt combinate elementele într-un univers filmic atât de bogat, în această re-povestire a unuia dintre basmele nemuritoare ale lumii”.
Trofeul NEXT merge către ”Insula e vrăjită de voi!, regizat de Alexander Carver și Daniel Schmidt pentru „poezia vizuală şi abordarea îndrăzneaţă şi neconvenţională a unei teme atât de controversate cum este colonialismul”. Scurtmetrajul spune povestea medicului Francisco Javiér de Balmis, care călătoreşte la Puerto Rico în 1803, aducând mai mulţi copii orfani ce devin gazde vii pentru vaccinul împotriva variolei. A fost una dintre primele vaccinări în masă din istorie.
Ediția cu numărul 9 a Festivalului Internațional de Film NexT și-a închis porțile anul acesta. Pot spune că a avut un succes uimitor în rândul publicului, sălile fiind pline și proiecțiile sold out.
Așteptăm cu entuziasm ediția cu numărul 10, care sperăm să fie și mai spectaculoasă!

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top