Film

Veit Helmer: Low-budget filmmaking Masterclass la Comedy Cluj

Unul dintre regizorii de succes ai cinematografiei germane va fi prezent la Cluj-Napoca. Cunoscut pentru desăvârşitele sale imagini filmice pline de fantezie, Veit Helmer va susţine un masterclass pentru iubitorii de film şi pentru tinerii cineaşti. Subiectele ce urmează a fi dezbătute sunt: elaborarea unui scenariu, finanţarea, producţia şi distribuţia unui film low budget. Veit Helmer va prezenta fragmente din filmele sale, oferind totodată posibilitatea de a discuta despre acestea.
Veit Helmer a realizat primul lui film la vârsta de 14 ani. Pe durata studiilor, la Facultatea de Studii Teatrale „Ernst Busch“ şi la Facultatea de Film şi Televiziune din München îşi crease deja un renume prin scurtmetrajele sale neobişnuite. A lucrat alături de Wim Wenders ca şi coautor și regizor pentru filmul Frații Skladanowsky, iar mai apoi a acumulat numeroase premii cu filmele sale de lung metraj. Veit Helmer este membru al Academiei Europene de Film şi 8 trăieşte în Berlin.

20 octombrie 2012, 14:30-16:30
Centrul Cultural German (str. Universităţii 7-9)
Intrare liberă!
Înscrieri la: asist@kulturzentrum-klausenburg.ro
Evenimentul va avea loc în limba engleză.

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top